CEO-ul Apple Tim Cook a fost luat în calcul ca partener de cursă al lui Clinton, dezvăluie WikiLeaks

CEO-ul Apple Tim Cook a fost luat în calcul ca partener de cursă al lui Clinton, dezvăluie WikiLeaks
Profit.ro
Profit.ro
scris 19 oct 2016

Echipa de campanie a lui Hillary Clinton s-a gândit să-l facă pe Tim Cook de la Apple partenerul de cursă al candidatei democrate la fotoliul de la Casa Albă, potrivit unor e-mailuri private publicate de site-ul WikiLeaks, relatează AFP.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente
30 mai - Maratonul Fondurilor Europene. Parteneri: BCR, BRD, CEC
4 iunie - Eveniment Profit.ro: Piaţa imobiliară românească sub spectrul crizei occidentale. Ediţia a IV-a. Parteneri: 123Credit, Cushman and Wakefield
6 iunie - Maratonul Energiei
13 iunie - Eveniment Profit: Piața de Capital.forum - Provocări pentru dezvoltarea piețelor și creșterea lichidității, Ediția a IV-a. Parteneri BCR, BVB, CEC Bank, Infinity Capital Investments, Sphera, Teraplast

Șeful de campanie al lui Clinton, John Podesta, a avut de asemenea în vedere să-i propună postul de vicepreședintă lui Mary Barra de la General Motors, fondatorului Microsoft Bill Gates sau soției acestuia Melinda, potrivit unui e-mail din 12 martie, scrie News.ro.

Conversațiile publicate de WikiLeaks nu precizează dacă această pozișie a fost efectiv prezentată șefilor acestor companii sau cum au reacționat aceștia.

"Am făcut o primă listă de persoane pe care este judicios să o examinăm", anunța simplu Podesta.

WikiLeaks: Mesaj Gitenstein-Podesta pentru întâlnire cu Ponta la referendumul pentru Băsescu. Reacția fostului ambasador SUA și a Departamentului de Stat pentru Profit.ro CITEȘTE ȘI WikiLeaks: Mesaj Gitenstein-Podesta pentru întâlnire cu Ponta la referendumul pentru Băsescu. Reacția fostului ambasador SUA și a Departamentului de Stat pentru Profit.ro

În acest e-mail, cu subiectul "persoane care merită o privire", Podesta îi include pe lista sa și pe foștii pretendenți și rivali ai lui Clinton în alegerile primare democrate senatorii Bernie Sanders și Elizabeth Warren, o critică dură a Wall Streetului și o personalitate importantă a aripii stângi a partidului.

Fostul secretar al Justiției din administrația Obama Eric Holder și actualul secretar pentru Transporturi Anthony Foxx - ambii afroamericani - figurează de asemenea pe această listă.

Până la urmă senatorul Tim Kaine, un om al consensului, a fost ales, la sfârșitul lui iulie, partener de cursă al candidatei democrate.

viewscnt
Afla mai multe despre
apple
tim cook