Investitorii Yahoo încearcă să convingă membrii board-ului să vândă serviciile de internet și se opun acordării unei noi șanse actualului CEO, Marissa Mayer, pe care nu o mai vor în companie, scrie MarketWatch.
30 mai - Maratonul Fondurilor Europene
6 iunie - Maratonul Energiei
13 iunie - Eveniment Profit: Piața de Capital.forum - Provocări pentru dezvoltarea piețelor și creșterea lichidității, Ediția a IV-a. Parteneri BCR, CEC Bank, Sphera, Teraplast
Spre exemplu, fondul de investiții Canyon Capital Advisors, unul dintre principalii 15 acționari ai Yahoo, a cerut în scris board-ului să găsească urgent un cumpărător pentru activitățile principale ale companiei. Activitățile de bază ale Yahoo sunt reprezentate de serviciile de internet, inclusiv motorul de căutare, serviciul de e-mail și divizia de știri.
Totodată, fondul de investiții SpringOwl Asset Management, cu sediul în New York, propune reducerea personalului cu 75% și înlocuirea lui Mayer. Yahoo se confruntă cu probleme de mult timp, printre care rezultatele financiare sub așteptări și declinul acțiunilor companiei, iar Mayer nu a reușit până acum să găsească o rezolvare.
Mayer a anunțat miercuri că va prezenta un plan de reorganizare după anunțarea rezultatelor în trimestrul patru. De atunci, acțiunile Yahoo au pierdut 5,6%.
Tot atunci, compania a anunțat că nu va vinde participația pe care o deține la Alibaba Holding Group și intenționează să separe toate celelate activități, cu excepția participației la Alibaba, într-o nouă companie, listată la bursă. Ulterior, aceasta ar putea fi vândută.