Meta anunță că dezvoltatorii de aplicații pentru căștile sale de VR din gama Quest au câștigat, împreună, peste 1 miliard de dolari până acum din momentul lansării magazinului oficial.
30 mai - Maratonul Fondurilor Europene. Parteneri: BCR, BRD, CEC
4 iunie - Eveniment Profit.ro: Piaţa imobiliară românească sub spectrul crizei occidentale. Ediţia a IV-a. Parteneri: 123Credit, Cushman and Wakefield
6 iunie - Maratonul Energiei
13 iunie - Eveniment Profit: Piața de Capital.forum - Provocări pentru dezvoltarea piețelor și creșterea lichidității, Ediția a IV-a. Parteneri BCR, BVB, CEC Bank, Infinity Capital Investments, Sphera, Teraplast
În luna februarie, anunță Meta, magazinul oficial de aplicații pentru realitate virtuală al platformei Quest a depășit pragul de 1 miliard de dolari venituri. Asta înseamnă că, la un loc, toate aplicațiile și jocurile disponibile în magazin au ajuns la acest prag.
Doar opt aplicații au câștigat mai mult de 20 de milioane de dolari până acum, în vreme ce 124 de aplicații au cumulat venituri de peste 1 milion.
La fel ca Apple și Google, pe care nu se sfiește să le critice pentru acest lucru, Meta oprește un comision 30% din vânzările realizate prin magazinul oficial de conținut.
Mai mult, compania a anunțat că va opri 25% (după comisionul magazinului, adică din 70%) și din vânzările de produse digitale. Asta înseamnă că, în total, Meta va ajunge să oprească 47,5% din vânzările de produse digitale realizate pe platforma sa.
Spre comparație, OpenSea, cel mai mare marketplace pentru NFT-uri, are un comision de doar 2,5%.
După numărul de recenzii scrise de utilizatori, cele mai populare aplicații și jocuri de VR pentru Quest sunt Beat Saber, SUPERHOT VR, The Walking Dead: Saints & Sinners, Vader Immortal: Episode I și Blade & Sorcery: Nomad.