Oracle a înregistrat o creștere de 2% a veniturilor în trimestrul al doilea, până la 9,6 miliarde de dolari

Oracle a înregistrat o creștere de 2% a veniturilor în trimestrul al doilea, până la 9,6 miliarde de dolari
Profit.ro
Profit.ro
scris 18 dec 2018

Oracle a anunțat la nivel global un avans de 2% a veniturilor la nivel global, în trimestrul al doilea al anului fiscal, până la 9,6 miliarde de dolari, față de aceeași perioadă a anului trecut, în condițiile unui avans puternic al veniturilor obținute din zona aplicațiilor ERP.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente
27 mai - Eveniment Profit.ro: Piaţa imobiliară românească sub spectrul crizei occidentale. Ediţia a IV-a
30 mai - Maratonul Fondurilor Europene
6 iunie - Maratonul Energiei
13 iunie - Eveniment Profit: Piața de Capital.forum - Provocări pentru dezvoltarea piețelor și creșterea lichidității, Ediția a IV-a. Parteneri BCR, CEC Bank, Sphera, Teraplast

Veniturile din serviciile cloud (Cloud Services), licențele de suport (License Support), licențe cloud (Cloud License) și din licențele de servicii de tip cloud utilazate local (On-Premise License) au crescut cu 1%, ajungând la 7,9 miliarde de dolari, scrie News.ro.

Directorul general al Oracle, Mark Hurd, a subliniat că veniturile din aplicațiile ERP au înregistrat un avans de 32%.

FOTO LG va lansa anul viitor un televizor rulabil CITEȘTE ȘI FOTO LG va lansa anul viitor un televizor rulabil

"Aplicațiile ERP (Planificarea Resurselor Companiei) din cadrul companiei Oracle, Fusion ERP și NetSuite ERP, au înregistrat o creștere a veniturilor de 32% în trimestrul al doilea. Cu aproape 6.000 de clienți Fusion ERP și peste 16.000 de clienți NetSuite ERP, Oracle este liderul clar în aplicațiilor ERP cloud", a spus Hurd.

În plus, directorul general a subliniat că ERP a fost întotdeauna cel mai mare segment al afacerilor cu aplicații pentru companiile tech, astfel încât compania are suficient loc pentru a crește pe acest segment, pe măsură ce clienții migrează de la ERP-ul lor tradițional spre ERP-ul Oracle Fusion

Totodată, venitul operațional a avansat cu 2% în trimestrul al doilea al anului fiscal, până la 3,1 miliarde de dolari, iar marja operațională a fost de 32%. Venitul net a urcat cu 5%, până la 2,3 miliarde de dolari.

viewscnt
Afla mai multe despre
oracle
erp