Pinterest intensifică planurile de listare, cu intenția de a debuta la bursă în aprilie

Pinterest intensifică planurile de listare, cu intenția de a debuta la bursă în aprilie
Profit.ro
Profit.ro
scris 23 mar 2019

Compania de căutare a imaginilor Pinterest și-a intensificat planurile pentru oferta publică inițială, cu intenția de a debuta la bursa din New York la jumătatea lunii aprilie, pentru a profita de interesul investitorilor pentru noile emisiuni, potrivit unor persoane apropiate situației, citate de publicația Wall Street Journal, transmite Reuters.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
23 mai - Maratonul Fondurilor Europene
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

Pinterest obține venituri prin intermediul publicității pe site-ul său, pe care o plasează între ”pin-urile” postate de utilizatori, arată news.ro.

Compania se numără printre o serie de startup-uri de tehnologie, între care Uber, Lyft, AirBnB și Slack, care intenționează să se listeze la bursă în acest an.

FOTO Auchan intră în linie dreaptă pentru a deschide primul supermarket din România CITEȘTE ȘI FOTO Auchan intră în linie dreaptă pentru a deschide primul supermarket din România

Oferta publică a Lyft este suprasubscrisă, în funcție de angajamentele asumate până în prezent de investitori, iar compania de ride-hailing anticipează că evaluarea sa va depăși 23 de miliarde de dolari.

viewscnt
Afla mai multe despre
pinterest
fotografii
imagini
bursa