Chateau Louis XIV, situat în apropierea orașului Paris, a devenit de curând cea mai scumpă casă din lume, după ce a fost achiziționată pentru 301 milioane dolari (275 milioane euro), peste suma record de 221 milioane dolari plătită în 2011 pentru un apartament din Londra, scrie Bloomberg.
4 iunie - Eveniment Profit.ro: Piaţa imobiliară românească sub spectrul crizei occidentale. Ediţia a IV-a. Parteneri: 123Credit, Cushman and Wakefield
6 iunie - Maratonul Energiei
13 iunie - Eveniment Profit: Piața de Capital.forum - Provocări pentru dezvoltarea piețelor și creșterea lichidității, Ediția a IV-a. Parteneri BCR, BVB, CEC Bank, Infinity Capital Investments, Sphera, Teraplast
Vila, construită de dezvoltatorul imobiliar francez Cogemad, prezintă influențe din arhitectura secolului XVII și dispune, printre altele, de o cramă, un acvariu, o sală de cinema, piscină, o fântână arteziană cu elemente placate cu aur, precum și un labirint realizat din gard viu. Conform Cogemad, vila este dotată cu tehnologii de ultimă generație.
Potrivit unor surse citate de Bloomberg, Chateau Louis XIV a fost vândut unui cumpărător din Orientul Mijlociu. Tranzacția a fost intermediată de Christie’s International Real Estate.
Chateau Louis XIV este înconjurat de un parc cu o suprafață de 23 hectare situat între Versailles și suburbia pariziană Marly-le-Roi, iar construcția ansamblului arhitectural a durat trei ani și a fost finalizată în 2011, potrivit datelor companiei.
Fondată în 1989 de Emad Khashoggi, Cogemad a dezvoltat mai multe proiecte de lux în Franța, Elveția, Rusia și Orientul Mijlociu.