Impact Developer & Contractor și-a redus cu două treimi profitul net în primul trimestru

Impact Developer & Contractor și-a redus cu două treimi profitul net în primul trimestru
Adrian Panaite
Adrian Panaite
scris 11 mai 2017

În condițiile unui declin de 35% al veniturilor din vânzări de locuințe, Impact și-a redus la T1 cu 65% profitul net, la 1,76 milioane lei.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente
30 mai - Maratonul Fondurilor Europene. Parteneri: BCR, BRD, CEC
4 iunie - Eveniment Profit.ro: Piaţa imobiliară românească sub spectrul crizei occidentale. Ediţia a IV-a. Parteneri: 123Credit, Cushman and Wakefield
6 iunie - Maratonul Energiei
13 iunie - Eveniment Profit: Piața de Capital.forum - Provocări pentru dezvoltarea piețelor și creșterea lichidității, Ediția a IV-a. Parteneri BCR, BVB, CEC Bank, Infinity Capital Investments, Sphera, Teraplast

Anul trecut, panica legată de o majorare a avansurilor pentru creditele ipotecare, antrenată de alertele băncilor ca replică mediatică la adoptarea Legii în plată, a determinat un val de achiziții de locuințe în timp scurt din partea clienților. Impact Developer & Contractor (IMP) a fost unul dintre beneficiarii acestui flux de cumpărători, însă la raportarea financiară pe primul trimestru al acestui an refluxul se vede într-o scădere a afacerilor.

Impact a realizat în primele 3 luni din 2017 venituri din vânzări de stocuri de locuințe de 18,69 milioane lei, în scădere cu 35,19% față de livrările în valoare de 28,84 milioane lei din perioada similară a anului trecut. Profiturile din aceste vânzări au coborât cu 28,22%, la 7,02 milioane lei, de la 9,78 milioane lei.

Veniturile din închirieri s-au redus, de asemenea, de aproape 5 ori, la aproape 79.000 de lei. Acesta este contextul în care profitul net al companiei s-a prăbușit cu 65,5%, la 1,76 milioane lei, de la 5,05 milioane lei.

Activele totale ale Impact la 31 martie erau de 503,84 milioane lei, cu 3,96% mai mari decât cele de la sfârșitul primului trimestru din 2016. Din acesta, numerarul de pe bilanțuri se ridică la 12,20 milioane lei, în scădere cu 30,00% față de 17,43 milioane lei. În același interval de raportare, datoriile totale au crescut cu 18,59%, la 111,31 milioane lei, de la 93,86 milioane lei.

Impact, companie controlată de omul de afaceri Gheorghe Iaciu în proporție de 49,48%, este listată la cota BVB, iar prețul de închidere al sesiunii de astăzi, de 0,6980 lei/acțiune, conferă acestei societăți o capitalizare de piață de 193,39 milioane lei (42,52 milioane euro).

viewscnt
Afla mai multe despre
impact
bvb
bursa