Volumul lucrărilor de construcții a crescut

Volumul lucrărilor de construcții a crescut
Profit.ro
Profit.ro
scris 19 dec 2022

În primele zece luni, volumul lucrărilor de construcții a crescut, față de perioada similară din 2021, ca serie brută, cu 11,7%, iar ca serie ajustată în funcție de numărul de zile lucrătoare și de sezonalitate, cu 9,1%, arată datele publicate de Institutul Național de Statistică (INS).

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente
20 mai - Eveniment News.ro “Energy Road - Energie la tine acasă”. Parteneri: AS & Partners, FPPG, Delgaz Grid, Hidroelectrica, Nuclearelectrica, Premier Energy, Romgaz
30 mai - Maratonul Fondurilor Europene. Parteneri: BCR, BRD, CEC
4 iunie - Eveniment Profit.ro: Piaţa imobiliară românească sub spectrul crizei occidentale. Ediţia a IV-a. Parteneri: 123Credit, Cushman and Wakefield
6 iunie - Maratonul Energiei
13 iunie - Eveniment Profit: Piața de Capital.forum - Provocări pentru dezvoltarea piețelor și creșterea lichidității, Ediția a IV-a. Parteneri BCR, BVB, CEC Bank, Infinity Capital Investments, Sphera, Teraplast

”Volumul lucrărilor de construcții, ca serie brută, a crescut, pe total, cu 11,7%. Pe elemente de structură, creșteri au avut loc la lucrările de reparații capitale (+20,5%), lucrările de întreținere și reparații curente (+18,5%) și la lucrările de construcții noi (+8,4%). Pe obiecte de construcții, au avut loc creșteri la clădirile nerezidențiale (+22,0%), construcțiile inginerești (+10,3%) și la clădirile rezidențiale (+3,8%)”, arată datele INS.

Consumul mediu de băuturi, pe locuitor, a crescut anul trecut la toate băuturile CITEȘTE ȘI Consumul mediu de băuturi, pe locuitor, a crescut anul trecut la toate băuturile

Volumul lucrărilor de construcții a crescut ca serie ajustată în funcție de numărul de zile lucrătoare și de sezonalitate cu 9,1%, creștere evidențiată la lucrările de întreținere și reparații curente (+16,3%), lucrările de reparații capitale (+13,5%) și la lucrările de construcții noi (+6,2%), scrie News.ro.

Pe obiecte de construcții, creșteri au avut loc la clădirile nerezidențiale (+19,9%), clădirile rezidențiale (+5,2%) și la construcțiile inginerești (+3,8%).

OCTOMBRIE 2022 COMPARATIV CU SEPTEMBRIE 2022

Volumul lucrărilor de construcții a crescut, ca serie brută, cu 9,5%, creștere evidențiată la lucrările de reparații capitale (+12,6%), lucrările de construcții noi (+10,9%) și la lucrările de întreținere și reparații curente (+4,6%).

Pe obiecte de construcții, au avut loc creșteri la lucrările de construcții inginerești (+12,2%), clădirile nerezidențiale (+10,3%) și la clădirile rezidențiale (+3,1%).

Volumul lucrărilor de construcții a crescut, ca serie ajustată în funcție de numărul de zile lucrătoare și de sezonalitate, cu 5,6%, creștere evidențiată la lucrările de construcții noi (+10,7%) și la lucrările de reparații capitale (+5,8%).

Lucrările de întreținere și reparații curente au scăzut cu 0,3%.

Pe obiecte de construcții, volumul lucrărilor de construcții a crescut la clădirile nerezidențiale (+11,1%), construcțiile inginerești (+8,5%) și la clădirile rezidențiale (+0,9%).

OCTOMBRIE 2022 COMPARATIV CU OCTOMBRIE 2021

Volumul lucrărilor de construcții a crescut, ca serie brută, cu 34,3%, creștere evidențiată la lucrările de reparații capitale (+76,6%), lucrările de construcții noi (+31,3%) și la lucrările de întreținere și reparații curente (+28,0%).

Pe obiecte de construcții, au avut loc creșteri la lucrările de construcții inginerești (+50,2%), clădirile nerezidențiale (+41,5%) și la clădirile rezidențiale (+2,8%).

Ca serie ajustată în funcție de numărul de zile lucrătoare și de sezonalitate, volumul lucrărilor de construcții a crescut, pe total, cu 32,9%.

Pe elemente de structură s-au evidențiat creșteri la lucrările de reparații capitale (+75,2%), lucrările de întreținere și reparații curente (+32,5%) și la lucrările de construcții noi (+30,1%).

Pe obiecte de construcții, volumul lucrărilor de construcții a crescut la construcțiile inginerești (+46,7%), clădirile nerezidențiale (+42,2%) și la clădirile rezidențiale (+3,7%).

viewscnt
Afla mai multe despre
ins
constructii