Amazon.com va reduce premiile în acțiuni ale angajaților, din cauza condițiilor economice incerte

Amazon.com va reduce premiile în acțiuni ale angajaților, din cauza condițiilor economice incerte
Profit.ro
Profit.ro
scris 10 apr 2023

Amazon.com va reduce premiile în acțiuni acordate angajaților, care sunt o parte a planului său de compensații, pe măsură ce gigantul comerțului electronic traversează o perioadă cu incertitudini economice, transmite Reuters.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
23 mai - Maratonul Fondurilor Europene
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

”Am luat decizia de a reduce premiile RSU (unități de acțiuni restricționate) în ultimul an de prognoză, cu o sumă mică (alți ani nu sunt afectați)”, a declarat un purtător de cuvânt al Amazon într-o declarație trimisă prin e-mail, fără a specifica perioada anului final al perspectivelor, scrie News.ro.

EXCLUSIV BNR i-a dat aviz negativ lui Septimiu Postelnicu pentru funcția de CEO UniCredit România. Feza Tan, președinte interimar după plecarea lui Răsvan Radu CITEȘTE ȘI EXCLUSIV BNR i-a dat aviz negativ lui Septimiu Postelnicu pentru funcția de CEO UniCredit România. Feza Tan, președinte interimar după plecarea lui Răsvan Radu

Vestea vine la câteva săptămâni după ce Amazon a anunțat o a doua rundă de concedieri în masă, care se adaugă la un val de reduceri de locuri de muncă care a afectat sectorul tehnologic, în timp ce o condițiile economice dificile obligă companiile să își restructureze activitățile.

Business Insider a scris mai întâi despre modificarea planificată a structurii de salarizare a companiei și a arătat că Amazon va reevalua compensația pentru 2025 în primul trimestru al anului viitor, pentru ”a planifica în funcție de variația acțiunilor”.

Compania cântărește posibilitatea de a-și ajusta modelul de compensare în viitor, pentru a fi un echilibru mai bun între compensarea de bază în numerar și capitaluri proprii, după ce a analizat combinația dintre o economie incertă și bugetul său de compensare, a spus purtătorul de cuvânt.

Acțiunile Amazon au câștigat peste 20% în acest an, după o scădere de aproape 50% în 2022.

viewscnt
Afla mai multe despre
amazon.com
premii