Aproximativ 27% dintre locuitorii UE consumau fructe cel puțin de două ori pe zi, în 2017

Aproximativ 27% dintre locuitorii UE consumau fructe cel puțin de două ori pe zi, în 2017
Profit.ro
Profit.ro
scris 1 apr 2019

Aproximativ unul din patru locuitori (27%) ai UE consuma în 2017 fructe cel puțin de două ori pe zi, în timp ce 37% consumau o dată pe zi și restul de 36% mâncau fructe mai rar sau deloc în timpul unei săptămâni obișnuite, arată datele publicate luni de Oficiul European de Statistică (Eurostat).

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente
20 mai - Eveniment News.ro “Energy Road - Energie la tine acasă”. Parteneri: AS & Partners, FPPG, Delgaz Grid, Hidroelectrica, Nuclearelectrica, Premier Energy, Romgaz
30 mai - Maratonul Fondurilor Europene. Parteneri: BCR, BRD, CEC
4 iunie - Eveniment Profit.ro: Piaţa imobiliară românească sub spectrul crizei occidentale. Ediţia a IV-a. Parteneri: 123Credit, Cushman and Wakefield
6 iunie - Maratonul Energiei
13 iunie - Eveniment Profit: Piața de Capital.forum - Provocări pentru dezvoltarea piețelor și creșterea lichidității, Ediția a IV-a. Parteneri BCR, BVB, CEC Bank, Infinity Capital Investments, Sphera, Teraplast

Comparativ cu consumul de fructe, un procent ușor mai mic (23%) al populației UE consuma legume cel puțin de două ori pe zi, și un procent ușor mai ridicat (40%) o dată pe zi, scrie Agerpres.

Auchan a inaugurat un nou magazin MyAuchan CITEȘTE ȘI Auchan a inaugurat un nou magazin MyAuchan

În rândul statelor membre, mai puțin de 45% din populație consumă zilnic fructe: Letonia (35%), Bulgaria și Lituania (ambele cu 37%), Ungaria (40%) și România (42%). În schimb, consumul de fructe zilnic este cel mai răspândit în Italia (85%) și Portugalia (81%).

În cazul legumelor, în cinci state membre sub 50% din populație consuma zilnic legume: Ungaria (30%), România (41%), Letonia (44%), Lituania și Bulgaria (ambele cu 45%). 

viewscnt
Afla mai multe despre
fructe
consum fructe