Lanțul de restaurante de tip fast-food Spartan a încheiat anul trecut cu o cifră de afaceri de 14 milioane de euro, înregistrând o majorare de aproape 17% față de 2015, când la nivelul întregului grup (restaurante proprii și francizate) s-a raportat un total de 12 milioane de euro. Din cele 14 milioane de euro, 7,3 milioane de euro reprezintă cifra de afaceri a companiei francizoare, Strong MND Corporation.
4 iunie - Eveniment Profit.ro: Piaţa imobiliară românească sub spectrul crizei occidentale. Ediţia a IV-a. Parteneri: 123Credit, Cushman and Wakefield
6 iunie - Maratonul Energiei
13 iunie - Eveniment Profit: Piața de Capital.forum - Provocări pentru dezvoltarea piețelor și creșterea lichidității, Ediția a IV-a. Parteneri BCR, BVB, CEC Bank, Infinity Capital Investments, Sphera, Teraplast
Anul trecut, rețeaua Spartan s-a mărit cu 15 unități, dintre care 2 proprii și 13 în sistem de franciză.
Rețeaua Spartan a fost înființată în urmă cu 4 ani, la Suceava, iar astăzi are 32 de unități în București și 19 orașe din România, fiind pe locul patru în topul lanțurilor cu cele mai multe restaurante pe teritoriul României. În acest moment, în cadrul rețelei lucrează mai mult de 700 de persoane: peste 250 de oameni în restaurantele proprii și restul în unitățile deținute de francizați.
“2016 a fost un an extraordinar pentru noi, cel mai bun de la înființarea companiei. Rezultatele financiare în creștere se datorează creșterii notorietății mărcii noastre, a încrederii clienților în calitatea gustului și a experienței Spartan și deschiderii celor 15 unități noi”, a declarat Anișoara Bătăiosu, Director General Strong MND Corporation, compania care deține franciza Spartan.
CITEȘTE ȘI Dacia a vândut mai puțin în aprilie, în UE, din cauza scăderii principalelor piețe. Piața auto a fost în declin, dar rămâne pe creștere în 2017Pe lângă București, restaurantele fast-food Spartan sunt în Suceava, Arad, Brașov, Iași, Cluj-Napoca, Timișoara, Botoșani, Galați, Brăila, Focșani, Târgu-Jiu, Craiova, Pitești, Turnu-Severin, Deva, Râmnicu Vâlcea, Baia Mare, Piatra Neamț, Constanța.