Compania braziliană Natura Cosmeticos a ajuns la un acord privind achiziționarea rivalei americane Avon Products Inc printr-un schimb de acțiuni, o tranzacție care va duce la crearea celei de-a patra companii cosmetice globale.
25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
23 mai - Maratonul Fondurilor Europene
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale
Entitatea combinată va avea 3.200 de magazine în întreaga lume și peste 40.000 de angajați în 100 de țări. Conform acordului, Natura va deține 76% din entitatea combinată, care va avea venituri anuale de peste zece miliarde de dolari, scrie Agerpres.
CITEȘTE ȘI VIDEO Coca-Cola relansează temporar marele său eșec din 1985Brazilia este cea mai mare piață a Avon, responsabilă pentru aproape un sfert din vânzările companiei americane, dar în ultimii ani afacerea a fost afectată de încetinirea economiei și de concurența intensă din partea Natura.
Tranzacția pe bază de schimb de acțiuni evaluează Avon la aproximativ două miliarde dolari, reprezentând o primă de 28% față de prețul acțiunilor la închiderea ședinței de marți a Bursei de la New York.