Producătorul ''Cămara Noastră - Poftă de România'', amendat de ANPC

Producătorul ''Cămara Noastră - Poftă de România'', amendat de ANPC
Profit.ro
Profit.ro
scris 10 ian 2024

Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor a amendat cu 15.000 de lei operatorul economic producător al produselor de patiserie comercializate sub marca "Cămara Noastră - Poftă de România", respectiv SC Patisgal SRL, din Galați.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
23 mai - Maratonul Fondurilor Europene
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

Începând cu primele zile ale anului 2024, autoritatea a început derularea unei ample campanii de verificare a modului în care brandurile proprii, declarate a fi românești, ale marilor lanțuri de magazine, respectă exigențele impuse de brandul ales și de semnificația acestuia.

Tranzacție - Proprietarul unuia dintre cei mai mari producători de înghețată din România a fost preluat de un fond de investiții. Anterior, situație inedită în România: Doi directori generali pe același scaun CITEȘTE ȘI Tranzacție - Proprietarul unuia dintre cei mai mari producători de înghețată din România a fost preluat de un fond de investiții. Anterior, situație inedită în România: Doi directori generali pe același scaun

Acțiunile de control au început cu "Gusturi românești", brand propriu al lanțului de magazine Mega Image, și "Cămara Noastră - Poftă de România", care aparține lanțului de retail Lidl, arată Agerpres.

După desfășurarea controlului în cadrul magazinelor marilor retaileri, verificările comisarilor ANPC continuă, mergând pe lanțul de distribuție, până la locațiile în care articolele comercializate sub aceste mărci au fost produse.

FOTO CONFIRMARE LPP a deschis în România primul său centru extern de distribuție și intră în topul retailerilor de modă cu cele mai mari depozite după eMAG/Fashion Days CITEȘTE ȘI FOTO CONFIRMARE LPP a deschis în România primul său centru extern de distribuție și intră în topul retailerilor de modă cu cele mai mari depozite după eMAG/Fashion Days

"Scopul campaniei este acela de a se putea certifica folosirea exclusivă a ingredientelor românești la realizarea acestor produse, comercializate sub branduri cu încărcătură emoțională națională, și la care se folosesc rețete binecunoscute și apreciate de către români", subliniază ANPC.

Astfel, comisarii ANPC au verificat, până în acest moment, operatorul economic producător al produselor de patiserie comercializate sub marca "Cămara Noastră - Poftă de România", respectiv SC Patisgal SRL, din Galați.

FOTO Primul mesaj al noului CEO eMAG Ungaria. Una dintre cele mai influente femei din România preia conducerea, cum a anunțat Profit.ro CITEȘTE ȘI FOTO Primul mesaj al noului CEO eMAG Ungaria. Una dintre cele mai influente femei din România preia conducerea, cum a anunțat Profit.ro

Pentru abaterile de la legislația în vigoare, echipele de control au aplicat următoarele sancțiuni: 2 amenzi contravenționale în valoare totală de 15.000 lei; un avertisment; oprirea temporară a prestării de servicii în secția de producție patiserie; propunerea măsurii de încetare a practicii comerciale incorecte; propunerea măsurii de închidere temporară a unității pentru o perioadă de până la 6 luni.

Principalele deficiențe constatate au fost utilizarea unor spații neigienizate, în care s-a semnalat prezența rozătoarelor moarte și a pânzelor de păianjen, folosirea unor agregate frigorifice deteriorate, cu rugină, chedere neigienizate și rupte, cu depuneri de mucegai pe ventilatoare, utilizarea unor materii prime cu data durabilității minimale depășită sau fără elemente de identificare, folosirea unor practici comerciale incorecte prin neînscrierea pe ambalajul unor produse a tuturor ingredientelor utilizate la fabricație (ex.: uleiuri vegetale parțial hidrogenate de palmier și shea).

Verificările vor continua și în perioada următoare, subliniază ANPC. 

viewscnt
Afla mai multe despre
lidl
anpc
camara noastra