România, lider în UE la creșterea comerțului cu amănuntul

România, lider în UE la creșterea comerțului cu amănuntul
Profit.ro
Profit.ro
scris 6 nov 2019

Luna septembrie a fost a treia lună consecutivă în care volumul comerțului cu amănuntul în România a înregistrat cel mai puternic ritm de creștere din rândul statelor membre ale Uniunii Europene, cu un avans de 7% comparativ cu aceeași lună a anului 2018, arată datele publicate, miercuri, de Oficiul European de Statistică (Eurostat).

Comparativ, în zona euro, comerțul cu amănuntul a crescut cu 3,1% în ritm anual, în timp ce în Uniunea Europeană s-a înregistrat un avans de 3,2%. Comerțul cu amănuntul în UE 28 a fost influențat de faptul că vânzările de produse non-alimentare au crescut cu 4,6%, în timp ce vânzările de combustibili au crescut cu 2%, iar cele de alimente, băuturi și țigări cu 1,7%, scrie Agerpres.

Urmărește-ne și pe Google News
Retailerul de bijtuterii Pandora, prezent și pe piața românească, scade cu peste 15% la bursă după o pierdere neașteptată în trimestrul al treilea CITEȘTE ȘI Retailerul de bijtuterii Pandora, prezent și pe piața românească, scade cu peste 15% la bursă după o pierdere neașteptată în trimestrul al treilea

De la o lună la alta, septembrie 2019 comparativ cu luna august 2019, comerțul cu amănuntul în România a înregistrat o majorare cu 0,7%, creșteri mai mari în Uniunea Europeană fiind înregistrate doar în Croația (2,6%) și Irlanda (2,4%). Comerțul cu amănuntul, de la o lună la alta, a crescut cu 0,1% în zona euro, în timp ce în UE 28 a înregistrat un avans de 0,2%, în principal ca urmare a faptului că vânzările de combustibili au crescut cu 0,3%, în timp ce vânzările de produse non-alimentare au crescut cu 0,1%.

viewscnt
Afla mai multe despre
comerț cu amănuntul
eurostat