STUDIU Piața de eCommerce din România ar putea crește anul acesta cu aproximativ 30%. Top 5 tendințe ale industriei

STUDIU Piața de eCommerce din România ar putea crește anul acesta cu aproximativ 30%. Top 5 tendințe ale industriei
Profit.ro
Profit.ro
scris 21 mar 2019

Piața de eCommerce din România ar putea crește anul acesta cu aproximativ 30%, pe fondul încrederii mai mari a consumatorilor români în comerțul online și a creșterii puterii de cumpărare.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente
30 mai - Maratonul Fondurilor Europene. Parteneri: BCR, BRD, CEC
4 iunie - Eveniment Profit.ro: Piaţa imobiliară românească sub spectrul crizei occidentale. Ediţia a IV-a
6 iunie - Maratonul Energiei
13 iunie - Eveniment Profit: Piața de Capital.forum - Provocări pentru dezvoltarea piețelor și creșterea lichidității, Ediția a IV-a. Parteneri BCR, CEC Bank, Infinity Capital Investments, Sphera, Teraplast

Ponderea clienților din generația Millennials devine tot mai mare în  numărul total de clienți care comandă online, acesta fiind, de asemenea, unul dintre factorii importanți de creștere a pieței de comerț electronic din România, arată datele VTEX, furnizor global de soluții eCommerce.

Piața poate avea însă un avans și mai mare, influențat direct de nivelul investițiilor în tehnologie. În prezent, magazinele online locale investesc mai puțin de 2% din venituri în tehnologie, cu mult sub media de 7%, cât este la nivel mondial. Ponderea de 2% va crește în perioada următoare, în condițiile în care magazinele online cresc bugetele de investiții în tehnologie pentru a majora ratele de conversie și vânzările. 

FOTO Război între Starbucks și 5 To Go pe fațadele blocurilor CITEȘTE ȘI FOTO Război între Starbucks și 5 To Go pe fațadele blocurilor

Top 5 tendințe ale industriei de ecommerce din România

În prezent, piața de comerț electronic din România se află în prima etapă a maturității, potrivit VTEX. În acest stadiu, retailerii online sunt preocupați, în primul rând, cu creșterea veniturilor. În următorii 2, 3 ani, piața va evolua pentru a ajunge la a doua etapă, care va fi marcată de o creștere semnificativă a costurilor de achiziție. Astfel, pentru a rămâne competitive, magazinele online trebuie să se concentreze pe:

  • Checkout și plăți – pe fondul acțiunilor liderilor industriei, piața se va îmbunătăți semnificativ la capitolul user experience. Iar tehnologii care permit un checkout rapid și transparent și plata cu un singur click vor fi implementate de tot mai multe magazine online;
  • Cross border – piața din România este mai dezvoltată decât alte piețe din regiune, precum cele din Bulgaria, Cehia, Macedonia, Turcia etc. Acum este momentul potrivit pentru explorarea acestor piețe, iar magazinele online pot găsi furnizorul potrivit pentru a exporta produse în aceste țări;
  • Instrumente de marketing – pentru a rămâne competitivi în a doua etapă, unde costul de achiziție va fi mai mare, magazinele trebuie să investească în instrumente de marketing. Platforma eCommerce, tool-uri de recomandare de produse pe baza istoricului de navigare, filtre de căutare etc., nu vor fi considerate ca fiind costuri, ci investiții.
  • Marketplace – dezvoltarea propriului marketplace nu este numai apanajul magazinelor mari. Potrivit estimărilor la nivel mondial, marketplace-ul într-un magazin online poate genera până la 82% din marja brută. Aceasta este o strategie adoptată în întreaga lume pentru creșterea profiturilor;
  • Infrastructură – evenimentele mari de shopping, precum Black Friday, aduc și probleme retailerilor online, care au ca efect  chiar și suspendarea temporară a activității magazinelor. Aceste probleme țin de infrastructură, hosting, servere etc. Iar îmbunătățirea calității infrastructurii înseamnă un magazin online mai rapid și mai fiabil și, în cele din urmă, o experiență mai bună de utilizare pentru clientul final.
viewscnt
Afla mai multe despre
ecommerce
comert online