VIDEO Amazon are drone noi, cu care va livra mai rapid coletele

VIDEO Amazon are drone noi, cu care va livra mai rapid coletele
Profit.ro
Profit.ro
scris 6 iun 2019

Amazon.com are drone noi, cu care va livra coletele în numai 30 de minute, sau chiar mai puțin, peste câteva luni, acesta fiind un pas către un obiectiv urmărit de companie de ani de zile, transmite Reuters.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente
20 mai - Eveniment News.ro “Energy Road - Energie la tine acasă”. Parteneri: AS & Partners, FPPG, Delgaz Grid, Hidroelectrica, Nuclearelectrica, Premier Energy, Romgaz
30 mai - Maratonul Fondurilor Europene. Parteneri: BCR, BRD, CEC
4 iunie - Eveniment Profit.ro: Piaţa imobiliară românească sub spectrul crizei occidentale. Ediţia a IV-a. Parteneri: 123Credit, Cushman and Wakefield
6 iunie - Maratonul Energiei
13 iunie - Eveniment Profit: Piața de Capital.forum - Provocări pentru dezvoltarea piețelor și creșterea lichidității, Ediția a IV-a. Parteneri BCR, BVB, CEC Bank, Infinity Capital Investments, Sphera, Teraplast

Aceste drone decolează și aterizează vertical, ca un elicopter, sunt mai stabile decât modelele anterioare și pot detecta obiectele în mișcare mai bine decât oamenii, ceea ce le face mai sigure, a declarat miercuri Jeff Wilke, director general al diviziei de consum, la conferința “re:MARS” organizată de Amazon la Las Vegas, scrie News.ro.

Wilke nu a spus unde ar putea vedea clienții o astfel de dronă în acțiune, dar Amazon a făcut prima livrare cu o dronă în Marea Britanie, în 2016.

EXCLUSIV Surpriză - eMAG vinde depozitul de lângă București, abia deschis, cea mai mare investiție a retailerului de până acum și cel mai mare depozit din Sud-Estul Europei. Banii - plasați în afacerea de bază CITEȘTE ȘI EXCLUSIV Surpriză - eMAG vinde depozitul de lângă București, abia deschis, cea mai mare investiție a retailerului de până acum și cel mai mare depozit din Sud-Estul Europei. Banii - plasați în afacerea de bază

Timp de ani de zile, cel mai mare retailer online a promis că pachetele vor ateriza în pragul caselor clienților cu ajutorul acestor avioane mici, dar interesul pentru acest serviciu a depășit realitatea.

Compania a lucrat pentru a se asigura că dronele nu se vor lovi de cabluri greu de reperat, de exemplu, și s-a împiedicat de reglementările stricte care limitează zborurile comerciale, în special în Statele Unite.

Anunțul Amazon arată că ambițiile acesteia nu au scăzut.Wilke a spus că Amazon lucrează la drone integral electrice. Acestea pot zbura până la 15 mile (24 kilometri), iar Amazon creează depozite mai aproape de zonele urbane. Dronele pot să transporte produse cu o greutate de sub 5 livre (2,3 kilograme), așa cum sunt majoritatea produselor comercializate.

La conferință, Amazon a prezentat oficial “StyleSnap”, o funcție a aplicației sale de smartphone care permite cumpărătorilor să încarce o imagine a unei ținute care le place și să obțină recomandări de cumpărare a unor produse similare. Funcția a fost lansată în aprilie, a spus Wilke, notând că utilizatorii au avut dificultăți să găsească ceea ce doreau pentru că nu au putut să descrie stilul respectiv în cuvinte.

La oferirea recomandărilor, StyleSnap ia în considerare factori ca marca, intervalul de preț și opiniile clienților, potrivit unei postări pe blogul companiei.

Utilizatorii dispozitivelor cu comandă vocală ale Amazon ar putea beneficia de actualizări prin intermediul ”Alexa Conversations”, anunțat de companie astfel încât dezvoltatorii să facă serviciile pentru asistentul virtual Alexa mai deschis la dialog.

viewscnt
Afla mai multe despre
amazon.com
drone
livrari