Franța mizează pe 50 de milioane de turiști străini în această vară

Franța mizează pe 50 de milioane de turiști străini în această vară
Profit.ro
Profit.ro
scris 2 aug 2021

Franța, prima destinație turistică mondială, speră să primească în această vară un număr de 50 de milioane de vizitatori străini, în principal din Europa, în condițiile în care clientela internațională mai îndepărtată ar urma să rămână în mare parte absentă, a declarat secretarul de stat responsabil cu Turismul, Jean-Baptiste Lemoyne, relatează AFP.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente
30 mai - Maratonul Fondurilor Europene. Parteneri: BCR, BRD, CEC
4 iunie - Eveniment Profit.ro: Piaţa imobiliară românească sub spectrul crizei occidentale. Ediţia a IV-a
6 iunie - Maratonul Energiei
13 iunie - Eveniment Profit: Piața de Capital.forum - Provocări pentru dezvoltarea piețelor și creșterea lichidității, Ediția a IV-a. Parteneri BCR, CEC Bank, Infinity Capital Investments, Sphera, Teraplast

"În acest an sperăm să primim 50 de milioane de turiști străini, față de 35 de milioane anul trecut, și 90 de milioane în 2019. Sezonul estival ne dă motive de speranță", a subliniat Jean-Baptiste Lemoyne într-un interviu pentru publicația Journal du dimanche. "Pentru asta dispunem de o clientelă europeană de proximitate: germani, olandezi, belgieni...În schimb, la fel ca și anul trecut, britanicii vin din ce în ce mai puțini, pentru că Guvernul lor a introdus o carantină strictă la întoarcerea lor în țară", a precizat Jean-Baptiste Lemoyne.

VIDEO Turcia - Mii de turiști și-au compromis vacanța din cauza incendiilor, hoteluri evacuate. Acuzații că majoritatea focarelor au fost provocate intenționat CITEȘTE ȘI VIDEO Turcia - Mii de turiști și-au compromis vacanța din cauza incendiilor, hoteluri evacuate. Acuzații că majoritatea focarelor au fost provocate intenționat

Pe de altă parte, clientela internațională mai îndepărtată, care este crucială în special pentru zona Parisului, riscă să fie în continuare absentă. "Câțiva americani au început să revină din luna iunie, dar nu vom revedea turiștii asiatici înainte de 2022. Iar Parisul suferă în continuare de pe urma lipsei de turismului de afaceri", a adăugat secretarul de stat, potrivit Agerpres.

O veste bună o constituie totuși faptul că "numărul evenimentelor de afaceri prevăzute pentru perioada septembrie-decembrie 2021 este similar cu cel din aceiași perioadă din 2019. Cu rezerva că profesioniștii din sectorul evenimentelor se așteaptă la o scădere de 50% a suprafeței standurilor închiriate", a continuat Jean-Baptiste Lemoyne.

În plus numeroși francezi vor alege și ei să își petreacă vacanțele în Franța.

"În 2020, 94% dintre francezii care au plecat în vacanță au ales să facă acest lucru în Franța. În acest an, ponderea este deja la 80%. Și odată cu apariția celui de al patrulea val al pandemiei în toate colțurile lumii, mulți au ales în sfârșit să își redescopere propria țară. Fără îndoială vom ajunge undeva la 85%", a indicat secretarul de stat.

FOTO Circa 2.000 de tone deșeuri, transportate ilegal pe Dunăre, au fost oprite în Portul Calafat CITEȘTE ȘI FOTO Circa 2.000 de tone deșeuri, transportate ilegal pe Dunăre, au fost oprite în Portul Calafat

Francezii expatriați care vor dori să revină pe teritoriul național vor putea merge să depună, începând de săptămâna următoare, cererea pentru obținerea certificatului sanitar, a explicat Jean-Baptiste Lemoyne. Practic, va fi suficient să trimită o dovadă a vaccinării, cu un act de identitate și dovada rezidenței în străinătate pentru a obține un cod QR. Secretarul de stat a subliniat însă că eliberarea certificatului sanitar nu este sinonimă cu o ridicare generalizată a restricțiilor sanitare.

În Franța, turismul a reprezentat în anul 2019 venituri de 57 de miliarde de euro (circa 7,5% din PIB) și 2,87 milioane de locuri de muncă. 

viewscnt
Afla mai multe despre
franta
turism