„Litoralul pentru toți“ debutează la 1 septembrie, cu tarife reduse cu până la 60% față de vârful de sezon

Turism   
„Litoralul pentru toți“ debutează la 1 septembrie, cu tarife reduse cu până la 60% față de vârful de sezon

Cea de-a 47-a ediție a programului 'Litoralul pentru toți' se desfășoară pe parcursul lunii septembrie, perioadă în care turiștii pot beneficia de tarife reduse cu până la 60% față de față de vârful sezonului estival.

'Programul Litoralul pentru toți are o importanță majoră pentru turismul românesc, întrucât prelungește sezonul estival și face litoralul accesibil pentru cât mai mulți turiști. Dacă în 2002 a debutat ca un program social, dedicat pensionarilor, studenților și celor cu venituri reduse, în scurt timp s-a transformat într-un program deschis tuturor, pe principiul 'primul venit - primul servit'. Astăzi, zeci de mii de români profită anual de aceste oferte în lunile mai - 15 iunie, respectiv septembrie, beneficiind de tarife reduse chiar și cu 50-60% față de vârful de sezon', a declarat Traian Bădulescu, purtător de cuvânt al Asociației Naționale a Agențiilor de Turism (ANAT) și consultant în turism, citat de Agerpres.

Urmărește-ne și pe Google News

Acesta a subliniat că, în general, pachetele includ cazare fără masă sau cu mic dejun, iar unele agenții au dezvoltat variante speciale pentru seniori, cu pensiune completă sau all inclusive.

Air Canada a adăugat trei noi rute, inclusiv către România, prin Austrian Airlines CITEȘTE ȘI Air Canada a adăugat trei noi rute, inclusiv către România, prin Austrian Airlines

'Recomand turiștilor să apeleze la agențiile de turism pentru a identifica din timp cele mai bune oferte, mai ales pentru prima jumătate a lunii septembrie, când locurile se epuizează rapid. Programele tip Litoralul pentru toți au determinat mulți turiști români să redescopere litoralul românesc și să observe și transformările în bine, pas cu pas, din ultimii 20 de ani. În 2004, aveam doar un hotel all inclusive, acum avem 55. În ultimii 20 de ani au fost renovate, modernizate multe hoteluri, dar au fost construite și hoteluri noi, în special în Năvodari, Mamaia, dar și în sudul litoralului. Programul 'Litoralul pentru Toți' este unic în România și susținut exclusiv de mediul privat, fără bani de la buget, de către hotelieri în colaborare cu agențiile de turism', a precizat Traian Bădulescu.

viewscnt
Afla mai multe despre
litoralul pentru toti
tarife