Planul de relansare după pandemia covid-19, criticat de Ungaria, care-l consideră nedrept față de Budapesta

Planul de relansare după pandemia covid-19, criticat de Ungaria, care-l consideră nedrept față de Budapesta

Mihaly Varga

Profit.ro
Profit.ro
scris 10 iun 2020

Guvernul ungar critică planul de relansare economică în urma pandemiei covid-19 lansat de către Comisia Europeană (CE), apreciind că nu este echitabil să și că favorizează țările din sudul Uniunii Europene (UE), cele mai afectate de noul coronavirus, relatează Reuters.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente
20 mai - Eveniment News.ro “Energy Road - Energie la tine acasă”. Parteneri: AS & Partners, FPPG, Delgaz Grid, Hidroelectrica, Nuclearelectrica, Premier Energy, Romgaz
30 mai - Maratonul Fondurilor Europene. Parteneri: BCR, BRD, CEC
4 iunie - Eveniment Profit.ro: Piaţa imobiliară românească sub spectrul crizei occidentale. Ediţia a IV-a. Parteneri: 123Credit, Cushman and Wakefield
6 iunie - Maratonul Energiei
13 iunie - Eveniment Profit: Piața de Capital.forum - Provocări pentru dezvoltarea piețelor și creșterea lichidității, Ediția a IV-a. Parteneri BCR, BVB, CEC Bank, Infinity Capital Investments, Sphera, Teraplast

”În forma sa actuală, acest plan de salvare economică este nedrept față de Ungaria, pentru că el este în esență croit să ajute statele membre din sudul” Europei, a denunțat marți ministrul ungar al Finanțelor Mihaly Varga, scrie News.ro.

Raed Arafat: Clar ne pregătim pentru valul doi. Că va fi mai puternic, că va fi mai slab decât ăsta, nu poate nimeni să spună CITEȘTE ȘI Raed Arafat: Clar ne pregătim pentru valul doi. Că va fi mai puternic, că va fi mai slab decât ăsta, nu poate nimeni să spună

Prezentat la 27 mai, planul Comisiei, care urmează să fie supus aprobării Celor 27, propune deblocarea sumei de 750 de miliarde cu scopul de a permite economiei europene să se refacă după pandemia covid-19.

Aceste fonduri, finanțate prin împrumuturi efectuate de către CE în numele celor 27, urmează să fie rambursat de către statele membre UE - două sferturi prin donații și transferuri bugetare, iar o treime prin împrumuturi obișnuite rambursabile de către statele beneficiare.

Italia și Spania urmează să fie principalii beneficiari.

Mihaly Varga a îndemnat UE să adopte un plan ”drept și proporționat”.

Liderii Grupului de la Vișegrad (V4, Ungaria, Polonia, Cehia și Slovacia) urmează să se întâlnească joi pentru a dezbate planul CE.

viewscnt
Afla mai multe despre
pandemie
covid-19
plan de relansare