Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) a anunțat că, din cauza caniculei, va impune restricții de circulație în 4 și 5 august, în intervalul orar 12:00 – 20:00, pentru camioanele de peste 7,5 tone, pe drumurile naționale și autostrăzile care tranzitează teritoriul României.
Restricțiile de circulație sunt impuse ca urmare a avertizării de cod portocaliu de caniculă, potrivit căruia se vor înregistra temperaturi maxime cuprinse frecvent între 36 și 42 de grade, emise de Administrația Națională de Meteorologie (ANM), scrie News.ro.
Fac excepție de la aceste restricții autovehiculele destinate transporturilor de persoane, transporturilor de animale vii și de produse perisabile de origine animala și vegetală, care participă la intervenții în caz de forță majoră.
CITEȘTE ȘI FOTO Mercedes lansează în România face-liftul limuzinei S Class, cu noi opțiuni de motorizareTotodată, nu se supun restricțiilor autovehiculele destinate transporturilor funerare, transporturilor poștale, transporturilor de echipamente de prim ajutor, pentru distribuire de carburanți, transporturilor de mărfuri sub temperatura controlată, pentru tractări vehicule avariate, pentru distribuirea de apă și hrană în zonele calamitate, transporturi cu vehicule specializate destinate salubrizării, transporturi apă îmbuteliată, transporturi produse provenite din exploatări agricole și transporturi militare implicate în exerciții multinaționale.
CNAIR a mai anunțat joi că, din cauza caniculei, impune restricții de circulație în 3 august, în intervalul orar 12:00 – 20:00, pentru camioanele de peste 7,5 tone, pe drumurile naționale și autostrăzile care tranzitează 15 județe din vestul țării.
Tot joi, CNAIR menționat că circulația rutieră va fi deviată în zona Pasajului Chiajna - Dragomirești începând de vineri, deoarece vor fi executate lucrări în vederea construcției acestui pasaj.