Bunuri contrafăcute de aproape 1,5 milioane lei, descoperite la vama Giurgiu în trei autocare din Turcia

Profitul tău   
Bunuri contrafăcute de aproape 1,5 milioane lei, descoperite la vama Giurgiu în trei autocare din Turcia

Articole vestimentare și de parfumerie susceptibile a fi contrafăcute, a căror valoare s-ar ridica la 1.447.250 lei dacă ar fi comercializate ca produse de marcă, au fost descoperite de polițiștii de frontieră giurgiuveni în trei autocare care efectuau curse pe ruta Turcia - România.

În zilele de 22 și 23 august, polițiștii de frontieră de la Sectorul Giurgiu, împreună cu lucrători din cadrul Compartimentului Sprijin Operativ, au verificat, în cadrul unor acțiuni pe DN 5, mai multe autocare aparținând unor operatori de transport persoane ce efectuau curse regulate pe ruta Turcia - România, scrie Agerpres.

Urmărește-ne și pe Google News

'În urma controlului amănunțit asupra a trei autocare, polițiștii de frontieră au descoperit un număr de 7.008 de articole vestimentare și de parfumerie, susceptibile a fi contrafăcute, inscripționate cu denumirea unor mărci protejate, pentru care șoferii nu au putut prezenta documente de proveniență sau autentificare', se arată într-un comunicat de presă transmis de ITPF Giurgiu.

Bunurile au fost ridicate în vederea continuării cercetărilor.

viewscnt
Afla mai multe despre
vama giurgiu
bunuri contrafacute