Acționarii producătorului grec de dulciuri Chipita, deținătorul mărcilor 7Days, Fineti, Chipicao, Bake Rolls și Pizzeti, unul dintre cei mai importanți investitori greci în industria alimentară locală, vor scoate din compania din România aproape 17 milioane de euro, ca dividende din profitul net nedistribuit în ultimii ani, inclusiv pentru anul trecut.
30 mai - Maratonul Fondurilor Europene. Parteneri: BCR, BRD, CEC
4 iunie - Eveniment Profit.ro: Piaţa imobiliară românească sub spectrul crizei occidentale. Ediţia a IV-a. Parteneri: 123Credit, Cushman and Wakefield
6 iunie - Maratonul Energiei
13 iunie - Eveniment Profit: Piața de Capital.forum - Provocări pentru dezvoltarea piețelor și creșterea lichidității, Ediția a IV-a. Parteneri BCR, BVB, CEC Bank, Infinity Capital Investments, Sphera, Teraplast
În 2016, Chipita România, cu 880 angajați, a avut un profit net de 46,6 milioane lei, în substanțială creștere față de cele 28,3 milioane lei din 2015, 15,8 milioane lei din 2014 și 2,9 milioane lei din 2013.
Chipita este unul dintre cei mai importanți investitori greci în industria alimentară din România, alături de producătorul de lactate Olympus și Ifantis, companie specializată în producția de mezeluri. Compania deține două unități de producție la Clinceni, județul Ilfov.
Chipita a fost înființată în Grecia în 1973 și s-a extins pe alte piețe din 1995, cu unități de producție în Bulgaria, Portugalia și Egipt, urmate de Polonia, România, Rusia și Arabia Saudită și recent, India, Turcia și Malaezia.