Viitoarea cască Apple de VR/AR va depinde de iPhone

Viitoarea cască Apple de VR/AR va depinde de iPhone
Liviu Mihai
Liviu Mihai
scris 3 sep 2021

Casca de realitate virtuală și augmentată la care lucrează Apple, care ar putea fi la unul sau doi ani distanță de intrarea pe piață, ar urma să funcționeze într-un mod oarecum similar smartwatch-urilor companiei.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

1 aprilie - Profit Health.forum Radiografia cheltuielilor din sănătate - cu sprijinul: Arpim, Bristol Meyers Squibb, Roche, Stada, MSD, UCB Pharma Romania
9 aprilie - Eveniment Profit.ro - Investiții vs Deficit: Provocări și riscuri sub impactul datoriei și deficitelor publice în creștere
23 aprilie - Maratonul de Educație Financiară

Conform unor surse anonime citate de The Information, Apple a dezvoltat un chipset propriu pentru viitoare sa casca de VR/AR. În locul procesării locale a datelor, acest chipset a fost optimizat pentru a fi cât mai eficient în cazul transferului wireless al datelor.

Asta înseamnă că Apple dezvoltă această cască pentru a funcționa, cel puțin în cazul anumitor sarcini, conectată la iPhone. Unele din funcțiile viitoarei căști vor fi, în fapt, realizate de smartphone, iar datele vor fi transferate wireless între cele două produse.

 Whatsapp, amendă-record de 225 de milioane de euro CITEȘTE ȘI Whatsapp, amendă-record de 225 de milioane de euro

Apple a urmărit, prin acest design, să obțină o cască cât mai mică și ușoară, dar în același timp, să ofere și o autonomie cât mai bună. Pe de altă parte, autonomia iPhone-ului va fi mai mică, din cauza sarcinilor pe care le va realiza pentru cască.

Aceleași surse susțin că viitoarea cască de VR/AR va avea un senzor de imagine mult mai mare decât cel cu care sunt dotate căștile care există acum pe piață. Asta ar putea însemna că viitoare cască va oferi o rezoluție mai mare și o imagine mai bună pentru jocurile și aplicațiile de VR și AR.

În afara unei scurte afirmații a lui Tim Cook, care a spus că va transforma felul în care oamenii lucrează, se joacă, învață și comunică, nu se știe, în fapt, ce anume va face această cască - ce conținut va procesa, ce funcții concrete va avea etc.

Cea mai optimistă estimare privind lansarea pe piață a căștii vorbește de finele anului viitor. Sunt, însă, șanse mari, ca aceasta să fie, de fapt, lansată în 2023.

viewscnt
Afla mai multe despre
casca
apple
vr
ar
iphone