Compania aeriană rusă Aeroflot a anunțat, sâmbătă, suspendarea zborurilor sale internaționale din 8 martie, în contextul în care Rusia este puternic afectată de sancțiunile occidentale după invazia din Ucraina.
30 mai - Maratonul Fondurilor Europene. Parteneri: BCR, BRD, CEC
4 iunie - Eveniment Profit.ro: Piaţa imobiliară românească sub spectrul crizei occidentale. Ediţia a IV-a. Parteneri: 123Credit, Cushman and Wakefield
6 iunie - Maratonul Energiei
13 iunie - Eveniment Profit: Piața de Capital.forum - Provocări pentru dezvoltarea piețelor și creșterea lichidității, Ediția a IV-a. Parteneri BCR, BVB, CEC Bank, Infinity Capital Investments, Sphera, Teraplast
Această decizie, care va intra în vigoare la miezul nopții (luni, ora 21:00 GMT), este urmare a noilor "circumstanțe care împiedică operarea zborurilor”, a spus compania într-un comunicat, potrivit News.ro.
Potrivit comunicatului Aeroflot, citat de Le Figaro, legăturile interne și cu Belarus vor fi menținute.