Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare (BERD), cel mai mare investitor instituțional în România, a redus previziunea privind creșterea economiei românești în acest an, pe care o majorase în luna mai. Astfel, potrivit celei mai recente estimări BERD, economia românească ar urma să crească cu 4,2% în 2018, în timp ce prognoza din primăvară indica un avans de 4,6%.
30 mai - Maratonul Fondurilor Europene. Parteneri: BCR, BRD, CEC
4 iunie - Eveniment Profit.ro: Piaţa imobiliară românească sub spectrul crizei occidentale. Ediţia a IV-a. Parteneri: 123Credit, Cushman and Wakefield
6 iunie - Maratonul Energiei
13 iunie - Eveniment Profit: Piața de Capital.forum - Provocări pentru dezvoltarea piețelor și creșterea lichidității, Ediția a IV-a. Parteneri BCR, BVB, CEC Bank, Infinity Capital Investments, Sphera, Teraplast
Totodată, BERD a redus estimarea de creștere economică pentru anul viitor, de la 4,2% la 3,6%.
În urma revizuirii, prognoza de creștere economică pentru 2018 a BERD coboară și mai mult sub cea a Comisiei Naționale de Prognoză (CNP), pe care este construit și bugetul României. Potrivit estimărilor CNP, economia ar urma să crească cu 5,5% în 2018, după un avans de 6,9% în 2017. Estimarea CNP a fost revizuită în scădere, de la un avans 6,1% preconizat anterior.
Decizia BERD vine după ce, luna trecută, Fondul Monetar Internațional (FMI) și-a revizuit în scădere estimările privind evoluția economiei românești, atât în acest an cât și anul viitor, ca urmare a moderării stimulentelor care au stat la baza creșterii robuste înregistrate în 2017. Astfel, economia României ar urma să crească cu 4% în acest an, în timp ce estimarea anterioară indica un avans de 5,1%.
În vară, și Comisia Europeană a redus prognoza de creștere a economiei românești pentru acest an, de la 4,5% la 4,1%.