Cinci oferte pentru licențele telecom în benzile de 3,4-3,8 GHz, valabile de anul viitor

Cinci oferte pentru licențele telecom în benzile de 3,4-3,8 GHz, valabile de anul viitor

Sursa:Pixgood

Adrian Dumitrache
Adrian Dumitrache
scris 6 oct 2015

Companiile 2K Telecom, Orange România, RCS&RDS, Societatea Națională de Radiocomunicații (SNR) și Vodafone România au depus oferte pentru licențele telecom în benzile de frecvențe 3.410-3600 MHz și 3600-3800 MHz, care vor fi funcționale din prima zi a anului viitor, a anunțat autoritatea de reglementare în comunicații (ANCOM).

În prezent, Orange România, UPC România, Vodafone România, 2K Telecom și SNR dețin opt licențe pentru aceste frecvențe, valabile până la 31 decembrie 2015.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

12 iunie - Profit News TV - Maraton Energie. Parteneri: ACUE
13 iunie - Eveniment Profit.ro - Piața de Capital.forum - Provocări pentru dezvoltarea piețelor și creșterea lichidității, Ediția a IV-a. Parteneri BCR, BVB, CEC Bank, Infinity Capital Investments, ROCA Industry, Sphera, Teraplast
17 iunie - Eveniment Profit.ro - Piaţa imobiliară românească sub spectrul crizei occidentale. Ediţia a IV-a. Parteneri: 123Credit, Cushman and Wakefield, Globalworth, Meta Estate

Cele 52 de licențe telecom scoase la licitație permit furnizarea de rețele de comunicații, transmisii de date și acces la Internet de bandă largă.

Comisia de licitatie va analiza dosarele de candidatură depuse și va anunța, până la 12 octombrie, candidații care se califică în etapa următoare, iar până la 21 octombrie, modul de continuare a procedurii, respectiv dacă se impune organizarea rundelor primare de licitație sau nu, în funcție de raportul dintre cerere și ofertă.

“Dacă cererea depășeste resursele disponibile, rundele de licitație vor debuta în data de 26 octombrie”, se arată într-un comunicat al ANCOM.

Valoarea minimă a taxei pentru o licență națională în banda 3.410 - 3.600 MHz, pentru o perioadă de 10 ani, va fi echivalentul în lei al sumei de 370.000 euro.

Pentru banda 3.600 - 3.800 MHz, taxa de licență va fi echivalentul în lei al sumei de 185.000 euro.

Instituția va scoate la licitație și 16 licențe în banda de 3.410 - 3.600 MHz și 36 de licențe în banda de 3.600 - 3.800 MHz.

În total, taxa de licență pentru cele 52 de licențe telecom se ridică la 12,6 milioane de euro.

Licențele vor intra în vigoare din prima zi a anului viitor.

Prin aceste frecvențe vor putea fi furnizate la nivel național rețele publice de comunicații și servicii de transmisii de date și acces la internet pe suport radio de bandă largă.

Autoritatea Națională pentru Administrare și Reglementare în Comunicații (ANCOM) este instituția care protejează interesele utilizatorilor de comunicații din România, prin  promovarea concurenței pe piața de comunicații, administrarea resurselor limitate și încurajarea investițiilor eficiente în infrastructură.

viewscnt
Afla mai multe despre
ancom
oferte
licente