Combinatul Siderurgic Galați va angaja în acest an peste 200 de muncitori, prin intermediul Școlii de Ucenici.
30 mai - Maratonul Fondurilor Europene. Parteneri: BCR, BRD, CEC
4 iunie - Eveniment Profit.ro: Piaţa imobiliară românească sub spectrul crizei occidentale. Ediţia a IV-a. Parteneri: 123Credit, Cushman and Wakefield
6 iunie - Maratonul Energiei
13 iunie - Eveniment Profit: Piața de Capital.forum - Provocări pentru dezvoltarea piețelor și creșterea lichidității, Ediția a IV-a. Parteneri BCR, BVB, CEC Bank, Infinity Capital Investments, Sphera, Teraplast
În 2019 Programul de Ucenicie a fost regândit și are acum 3 campanii de recrutare, în lunile aprilie, august și noiembrie.
CITEȘTE ȘI Cehia vrea să introducă o taxă specială pentru multinaționaleMulți dintre ucenicii primei serii din 2019 au fost recrutați în urma evenimentului “ReDescoperă Combinatul”, prin care cei interesați au vizitat, recent, echipamente - cheie și au discutat cu siderurgiști.
În pregătire este și „Săptămâna Porților Deschise pentru Educație”, când elevii liceelor tehnice se pot familiariza cu industria oțelului și cu oferta de ucenicie. Compania și-a adâncit parteneriatele cu Liceele “Paul Dimo” din Galați și „Costache Conachi” din Pechea, cu școli profesionale locale precum și cu partenerul tradițional Agenția Județeană petru Ocuparea Forței de Muncă.
Școala de Ucenici a Combinatului a pregătit, până acum, circa 500 de muncitori.