România a avut, în primul trimestru, cea mai mare creștere a costului cu forța de muncă suportat de companii, de 12,7% față de perioada echivalentă din 2017, avansul fiind de aproape 5 ori mai rapid decât cel înregistrat la nivelul Uniunii Europene, de 2,7%, arată datele publicate de Eurostat.
30 mai - Maratonul Fondurilor Europene. Parteneri: BCR, BRD, CEC
4 iunie - Eveniment Profit.ro: Piaţa imobiliară românească sub spectrul crizei occidentale. Ediţia a IV-a. Parteneri: 123Credit, Cushman and Wakefield
6 iunie - Maratonul Energiei
13 iunie - Eveniment Profit: Piața de Capital.forum - Provocări pentru dezvoltarea piețelor și creșterea lichidității, Ediția a IV-a. Parteneri BCR, BVB, CEC Bank, Infinity Capital Investments, Sphera, Teraplast
România este urmată de Letonia și Ungaria, unde costul cu forța de muncă a crescut cu 11,2%, respectiv 10,3%.
În zona euro, costul cu forța de muncă a crescut cu 2% în perioada ianuarie-aprilie, comparativ cu primul trimestru al anului precedent.
Singura țară din Uniunea Europeană unde costul cu forța de muncă a scăzut în primul trimestru este Portugalia.
Potrivit datelor publicate anterior de Institutul Național de Statistică, cele mai mari creșteri ale costului orar cu forța de muncă au fost înregistrate în construcții (19,06%), în activități de spectacole, culturale și recreative (13,97%), în informații și comunicații (13,91%), în hoteluri și restaurante (13,30%) și în tranzacții imobiliare (13,10%).
CITEȘTE ȘI România - cea mai mare creștere a pieței auto din UE, în 2018. Dacia a ajuns între Skoda și SEAT ca pondere în piațăEvoluția din primul trimestru vine după o creștere de 14,3% a costului cu forța de muncă din România în trimestrul al patrulea din 2017. România este de mult timp țara cu cele mai rapide creșteri ale costului cu forța de muncă, la nivel european.