Guvernul Germaniei a redus la jumătate prognoza privind creșterea economiei în 2019, pe fondul scăderii activității în industria prelucrătoare, puternic afectată de declinul exporturilor, potrivit unor surse guvernamentale citate de Reuters.
4 iunie - Eveniment Profit.ro: Piaţa imobiliară românească sub spectrul crizei occidentale. Ediţia a IV-a. Parteneri: 123Credit, Cushman and Wakefield
6 iunie - Maratonul Energiei
13 iunie - Eveniment Profit: Piața de Capital.forum - Provocări pentru dezvoltarea piețelor și creșterea lichidității, Ediția a IV-a. Parteneri BCR, BVB, CEC Bank, Infinity Capital Investments, Sphera, Teraplast
Avansul celei mai mari economii din Europa va încetini la 0,5% în acest an, conform noilor proiecții oficiale, ce vor fi anunțate săptămâna viitoare. Anterior, Berlinul prognoza o creștere economică de 1% în 2019.
Și banca centrală germană se așteaptă la o încetinire a creșterii economice în acest an, în condițiile în care scăderea cererii externe și incertitudinile legate de Brexit afectează investițiile.
Președintele băncii, Jens Weidmann, a declarat, vineri, că avansul economic ar putea încetini la mai puțin de 1%, iar estimarea Fondului Monetar International (FMI) privind o creștere de 0,8% este plauzibilă.
În decembrie, Bundesbank preconiza o creștere de 1,6% pentru economia Germaniei în 2019.
Tot vineri, ministerul german al Economiei a estimat că producătorii locali dependenți de exporturi vor continua să simtă impactul scăderii cererii și în al doilea trimestru, iar creșterea economiei va fi susținută, în principal, de consumul intern.
Serviciile și construcțiile, sectoare care au compensat declinul industriei prelucrătoare din primele trei luni, vor contribui, de asemenea, la sprijinirea economiei.