Parlamentul European a stabilit un termen limită pentru semnarea acordului post-Brexit dintre Marea Britanie și Uniunea Europeană, în condițiile în care divergențele dintre cele două părți persistă. Drepturile pentru pescuit rămân principala cauza a neînțelegerilor.
30 mai - Maratonul Fondurilor Europene. Parteneri: BCR, BRD, CEC
4 iunie - Eveniment Profit.ro: Piaţa imobiliară românească sub spectrul crizei occidentale. Ediţia a IV-a. Parteneri: 123Credit, Cushman and Wakefield
6 iunie - Maratonul Energiei
13 iunie - Eveniment Profit: Piața de Capital.forum - Provocări pentru dezvoltarea piețelor și creșterea lichidității, Ediția a IV-a. Parteneri BCR, BVB, CEC Bank, Infinity Capital Investments, Sphera, Teraplast
Parlamentul European a anunțat că va ratifica un eventual acord post-Brexit doar dacă acesta va fi semnat până duminică.
Dacă va fi necesar, membrii Parlamentul European vor fi chemați, săptămâna viitoare, din vacanța de Crăciun, pentru a ratifica un eventual acord.
Liderii grupărilor politice din Parlamentul European s-au arătat, într-un comunicat, „gata să organizeze o sesiune plenară extraordinară la sfârșitul lunii decembrie, dacă un acord va fi agreat până duminică, 20 decembrie, la miezul nopții, astfel încât Parlamentul să poată dezbate rezultatele negocierilor”.
Totodată, potrivit Bloomberg, negociatorul șef al UE Michel Barnier a declarat că este "dificil, dar nu imposibil" ca acordul UE-Marea Britanic să fie semnat vinerea aceasta.
Perioada de tranziție post-Brexit expiră pe 31 decembrie. Deși termenul limită pentru semnarea unui acord privind relațiile viitoare a fost amânat de nenumărate ori, divergențele dintre cele două părți persistă. Obstacolul major în calea semnării acordului este reprezentat, în prezent, de neînțelegerile privind drepturile de pescuit.