Guvernul și-a propus ca până la sfârșitul anului 2020 să cumpere 29 de avioane pentru Tarom, a declarat vineri consilierul premierului pe probleme economice, Darius Vâlcov.
30 mai - Maratonul Fondurilor Europene. Parteneri: BCR, BRD, CEC
4 iunie - Eveniment Profit.ro: Piaţa imobiliară românească sub spectrul crizei occidentale. Ediţia a IV-a. Parteneri: 123Credit, Cushman and Wakefield
6 iunie - Maratonul Energiei
13 iunie - Eveniment Profit: Piața de Capital.forum - Provocări pentru dezvoltarea piețelor și creșterea lichidității, Ediția a IV-a. Parteneri BCR, BVB, CEC Bank, Infinity Capital Investments, Sphera, Teraplast
"Anul trecut s-au luat două avioane, acum doi ani s-au luat două, în programul de guvernare și ne-am propus până la sfârșitul anului 2020 să luăm 29 de avioane pentru Tarom. S-au contractat deja nouă, s-au luat patru, mai sunt cinci care urmează să vină", a spus Vâlcov la România Tv.
În altă ordine de idei, el a adăugat că anul acesta, în toamnă, trebuie să se termine Magistrala 5 de metrou, informează Agerpres.
La finalul lunii trecute, Corpul de control al prim-ministrului a declanșat, la cererea premierului Viorica Dăncilă, o verificare la compania națională de transport aerian Tarom, ancheta vizând și circumstanțele în care două aeronave Airbus A310 au fost înstrăinate anul trecut.