Meteorologii au transmis o informare privind intensificări ale vântului și ninsori viscolite la munte, începând de vineri noapte, dar și lapoviță și ninsoare care vor favoriza formarea poleiului, în unele zone.
30 mai - Maratonul Fondurilor Europene
6 iunie - Maratonul Energiei
13 iunie - Eveniment Profit: Piața de Capital.forum - Provocări pentru dezvoltarea piețelor și creșterea lichidității, Ediția a IV-a. Parteneri BCR, CEC Bank, Sphera, Teraplast
Potrivit meteorologilor, de vineri noapte, de la ora 02.00 și până duminică la ora 22.00, în zona montană, mai ales la altitudini mari, vor fi intervale de timp în care va ninge, se va depune strat nou de zăpadă, iar vântul va avea intensificări cu viteze ce vor depăși 70 - 80 de kilometri la oră, iar pe crestele cele mai înalte 90 de kilometri la oră, viscolind ninsoarea și determinând scăderea vizibilității, scrie News.ro.
În intervalul menționat, temporar vor fi precipitații în Crișana, Maramureș, Transilvania, Moldova și Banat și pe arii restrânse în restul teritoriului, sub formă de ninsoare, lapoviță și ploaie, favorizând formarea poleiului. Intensificări ale vântului cu rafale de 50 - 60 de kilometri la oră vor fi și în zonele mai joase de relief, cu precădere din nord-estul și sud-vestul țării.
În zona montană înaltă vântul va mai avea intensificări temporare și pe parcursul zilei de luni, 25 decembrie, spulberând zăpada, conform Administrației Naționale de Meteorologie.