Fumul degajat de incendiile de pădure din Australia a ajuns în Noua Zeelandă, situată la mii de kilometri, iar ghețarii, care în mod normal sunt albi, au căpătat o nuanță de culoarea caramelului, potrivit serviciilor de meteorologie și fotografiilor de pe rețelele de socializare, informează AFP.
30 mai - Maratonul Fondurilor Europene. Parteneri: BCR, BRD, CEC
4 iunie - Eveniment Profit.ro: Piaţa imobiliară românească sub spectrul crizei occidentale. Ediţia a IV-a. Parteneri: 123Credit, Cushman and Wakefield
6 iunie - Maratonul Energiei
13 iunie - Eveniment Profit: Piața de Capital.forum - Provocări pentru dezvoltarea piețelor și creșterea lichidității, Ediția a IV-a. Parteneri BCR, BVB, CEC Bank, Infinity Capital Investments, Sphera, Teraplast
Acest fum, care degajă un miros înțepător, a apărut în zonă prima dată miercuri dimineață. În anumite regiuni, soarele a apărut ca un glob roșu sau auriu, în funcție de grosimea norului toxic, scrie News.ro.
CITEȘTE ȘI Concertele anului 2020 în România - Celine Dion, Mariza, Avishai Cohen, Pink Martini, Papa Roach și Machine HeadSe poate vedea clar acest fum, care a parcurs în jur de 2.000 de kilometri de-a lungul Mării Tasmaniei", a indicat pe Twitter serviciu neo-zeelandez de prevenire meteorologică.
"În regiunile cele mai afectate, vizibilitatea este scăzută, la 10 kilometri", potrivit aceleiași surse.
"Putem simți cu adevărat mirosul de ars, aici, la Christchurch", un oraș situat pe coasta de est a Insulei de Sud a Australiei", a scris o utilizatoare pe Twitter.
O altă femeie, Rachel, a publicat o fotografie cu ghețarul "Franz Josef", situat la mai mult de 2.000 de kilometri, unde albul imaculat a căpătat nuanță maronie. "Lângă ghețarul Franz Josef. Zăpada "caramelizată" este cauzată de praful de la incendiile de pădure", a scris ea miercuri.
Actorul neo-zeelandez Jemaine Clement a publicat o fotografie cu un soare auriu. "De-a lungul întregii Noi Zeelande, fumul de la incendiile australiene în atmosferă ne oferă acest soare straniu", a comentat el.
Incendii violente au cuprins Australia din septembrie. Focarele au fost intensificate marți, în sud-estul teritoriului, din cauza condițiilor meteorologice favorabile.