Absența turiștilor străini din cauza pandemiei de coronavirus a provocat o scădere istorică de 70% a numărului de vizitatori în muzeele Luvru, Versailles și Orsay din Paris, unele dintre cele mai emblematice situri culturale ale Franței, informează AFP.
30 mai - Maratonul Fondurilor Europene. Parteneri: BCR, BRD, CEC
4 iunie - Eveniment Profit.ro: Piaţa imobiliară românească sub spectrul crizei occidentale. Ediţia a IV-a. Parteneri: 123Credit, Cushman and Wakefield
6 iunie - Maratonul Energiei
13 iunie - Eveniment Profit: Piața de Capital.forum - Provocări pentru dezvoltarea piețelor și creșterea lichidității, Ediția a IV-a. Parteneri BCR, BVB, CEC Bank, Infinity Capital Investments, Sphera, Teraplast
În vara din 2019, turiștii străini reprezentau 75% din vizitatorii de la Luvru și 80% dintre cei veniți la Versailles. Însă americanii, chinezii, japonezii, coreenii, indienii, brazilienii și canadienii nu au putut să călătorească în Franța în această vară, scrie Agerpres.
Numărul de vizitatori de la Luvru, cel mai mare muzeu din lume - care a înregistrat pierderi nete de 40 de milioane de euro în timpul perioadei de carantină -, a scăzut cu 75% în iulie și cu 60% în august în raport cu aceeași perioadă din 2019.
În cazul Muzeului Orsay-Muzeul Orangerie, pierderile cumulate pentru 2020 sunt estimate la 28 de milioane de euro, în urma scăderii cu peste 70% a numărului de vizitatori în această vară.
Numărul de vizitatori de la Versailles s-a prăbușit, fiind de trei ori mai mic ca de obicei în această vară, iar pierderile suferite se cifrează la 45 de milioane de euro începând cu perioada de carantină, a precizat președintele muzeului, Catherine Pegard.