Ovidiu Artopolescu, fost manager al companiei Microsoft România și fost secretar de stat la Ministerul Comunicațiilor, a fost audiat luni la DNA, în dosarul "Microsoft 2”, în care a fost pus sub acuzare fostul director al companiei Silviu Hotăran.
30 mai - Maratonul Fondurilor Europene
6 iunie - Maratonul Energiei
13 iunie - Eveniment Profit: Piața de Capital.forum - Provocări pentru dezvoltarea piețelor și creșterea lichidității, Ediția a IV-a. Parteneri BCR, CEC Bank, Sphera, Teraplast
Fostul general manager al Microsoft România a plecat de la Direcția Națională Anticorupție în jurul orei 11.30, el refuzând să spună dacă a fost pus sub acuzare în dosarul "Microsoft 2”, scrie News.ro.
Ovidiu Artopolescu a fost director executiv la Microsoft România, în perioada 2004-2005, apoi a ocupat postul de general manager, iar din mai până în septembrie 2012 a fost secretar de stat în Ministerul Comunicațiilor, funcție din care a demisionat.