Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție (ÎCCJ) a anulat licitația pentru cumpărarea a două aeronave civile fără pilot la bord (drone) pentru că nu a primit nicio ofertă. Proiectul viza îmbunătățirea capacității operaționale de cercetare criminalistică, în special pe suprafețe întinse de teren, greu accesibile sau izolate.
26 martie - Maraton Medika TV Inovație în estetică - cu sprijinul: Regina Maria
28 martie - Eveniment Profit.ro IMM (ediția a IV-a) - cu sprijinul: CEC Bank, Raiffeisen Bank, Porsche Finance Group Romania (Sharetoo - Abonamentul Auto), UniCredit Bank, Garanti BBVA și REI Grup
"Această procedură a fost anulată automat deoarece la data limită de depunere a ofertelor nu au existat ofertanți care au depus ofertă", se arată într-un anunț al instituției.
Licitația a fost estimată la 15.630,21 lei, fără TVA, iar echipamentele vor fi livrate în termen de 60 zile de la data atribuirii contractului.
"Obiectul contractului îl reprezintă achiziția prin licitație deschisă a 2 (două) aeronave civile fără pilot la bord (drone) cu accesorii – diametru 354 mm – 1 bucată, respectiv 213 mm – 1 bucată, în cadrul proiectului „Combaterea criminalității și a corupției”, finanțat prin Mecanismul Financiar Norvegian 2014-2021. Destinația echipamentelor este de a îmbunătății capacitatea operațională de cercetare criminalistică în special pe suprafețe întinse de teren, greu accesibile sau izolate prin înregistrarea foto-video a zonei de interes, stabilirea perimetrului infracțional și a coordonatelor GPS care încadrează aria, identificarea unor trasee alternative de deplasare sau a unor mijloace de probă care se regăsesc în proximitatea zonei cercetate", se arată în anunțul de licitație.