Rata de absorbție a fondurilor europene alocate României pentru exercițiul financiar 2021-2027 a ajuns în prezent la 4%, a declarat pentru Profit.ro ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene, Adrian Câciu. Acesta a precizat că până la finele anului, rata de absorbție va ajunge la peste 10%.
Președintele Klaus Iohannis se deplasează astăzi, în cadrul vizitei oficiale în Coreea de Sud, la complexul industrial de la Changwon al companiei locale Doosan Enerbility, fosta Doosan Heavy Industries & Construction, ce și-a închis în 2020 operațiunile de pe platforma IMGB din București.
Damen a cerut anterior despăgubiri de jumătate de miliard de euro, după cum a relatat Profit.ro în exclusivitate.
Administrația Națională a Rezervelor de Stat și Probleme Speciale (ANRSPS) din subordinea Guvernului a fost desemnată ca entitate centrală de stocare a produselor petroliere, a decis Executivul.
Peste 4.000 de delegați și observatori se întrunesc astăzi în capitala Canadei, Ottawa, la startul penultimei runde de negocieri ONU menite să ducă la un tratat care a fost comparat ca magnitudine cu cel din 2015 de la Paris privind limitarea emisiilor de gaze cu efect de seră. Discuțiile au fost blocate de dezacorduri privind modalitățile de gestionare a celor circa 400 de milioane de tone de deșeuri din plastic generate anual la nivel global.
O delegație a Ministerului Finanțelor (MF), condusă de ministrul Marcel Boloș, a participat în perioada 16-21 aprilie la reuniunile de primăvară ale Grupului Băncii Mondiale și Fondului Monetar Internațional, de la Washington. În marja reuniunilor, delegația MF a avut întâlniri cu înalți reprezentanți ai Băncii Mondiale (BM), Fondului Monetar Internațional (FMI), Corporației Financiare Internaționale (IFC), precum și cu agențiile de rating S&P și Moody's, anunță ministerul.
Guvernul a hotărât înființarea unui Comitet de coordonare în domeniul datelor, serviciilor digitale și inteligenței artificiale, în care vor fi reprezentate mai multe autorități și instituții.
Guvernul se va întruni într-o ședință specială joi, 25 aprilie, în Timișoara, pentru a aproba proiecte cu impact major regional, a anunțat marți Mihai Constantin, purtătorul de cuvânt al Executivului. Timișoara este orașul din care vine Sorin Grindeanu, actualul ministru al Transporturilor, prim vicepreședinte PSD și deputat de Timiș.
Guvernul a adoptat o serie de hotărâri care vizează începerea sau continuarea investițiilor în infrastructura de transport și mediu, a anunțat, la Palatul Victoria, purtătorul de cuvânt Mihai Constantin.
Loteria Română va lansa o serie de 1 milion de lozuri, într-o campanie intitulată ”Team Romania”, iar 30% din sumele încasate vor sprijini participarea sportivilor României la Olimpiada de la Paris, conform unei ordonanțe pregătite de Guvern.