Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării (CNCD) a decis, miercuri, în urma unei sesizări a redacției Lumea Justiției (luju.ro), că eticheta ”penali” folosită de către președintele Klaus Iohannis reprezintă discriminare și l-a amendat pe șeful statului cu 2.000 de lei.
30 mai - Maratonul Fondurilor Europene. Parteneri: BCR, BRD, CEC
4 iunie - Eveniment Profit.ro: Piaţa imobiliară românească sub spectrul crizei occidentale. Ediţia a IV-a. Parteneri: 123Credit, Cushman and Wakefield
6 iunie - Maratonul Energiei
13 iunie - Eveniment Profit: Piața de Capital.forum - Provocări pentru dezvoltarea piețelor și creșterea lichidității, Ediția a IV-a. Parteneri BCR, BVB, CEC Bank, Infinity Capital Investments, Sphera, Teraplast
Sesizarea a fost depusă în 19 februarie și vizează etichetele ”penali” și ”inculpați” puse de Klaus Iohannis și Codruța Kovesi celor care ”atacă justiția”, scrie News.ro
CITEȘTE ȘI Tabloul "La fillette à la corbeille fleurie", de Picasso, adjudecat la 115 milioane de dolariAșa cum prevede procedura în cazul sesizărilor depuse la CNCD, după depunerea sesizării, au fost citate toate părțile, care și-au prezentat punctele de vedere.