Liderul USR Dan Barna a fost desemnat candidatul comun la prezidențiale al Alianței 2020 USR PLUS, iar Dacian Cioloș va fi candidatul la funcția de prim-ministru, anunță G4Media, citând surse participante la negocierile dintre cele două partide. Totodată, liderul PLUS, Dacian Cioloș, a fost desemnat candidatul Alianței la funcția de prim-ministru.
30 mai - Maratonul Fondurilor Europene
6 iunie - Maratonul Energiei
13 iunie - Eveniment Profit: Piața de Capital.forum - Provocări pentru dezvoltarea piețelor și creșterea lichidității, Ediția a IV-a. Parteneri BCR, CEC Bank, Sphera, Teraplast
USR și PLUS au încheiat vineri negocierile pentru încheierea alianței politice în cadrul căreia cele două partide să participe împreună la toate alegerile care vor urma în perioada următoare: prezidențiale, locale și parlamentare, au mai explicat sursele citate pentru G4Media.
CITEȘTE ȘI O falsă aplicație FaceApp infectează victimele cu un modul adware”L-am felicitat deja pe Barna pentru că e candidatul Alianței la prezideniale, nu doar al USR”, a precizat unul dintre participanții la discuții, Cioloș fiind candidatul la funcția de prim-ministru.
Potrivit surselor citate, acordul Alianței nu prevede și împărțirea efectivă a locurilor pe liste nici la locale, nici la parlamentare, urmând ca acest lucru să fie făcut în proximitatea fiecărei runde de alegeri.