Înalta Curte de Casație și Justiție a amânat, vineri, pentru data de 27 martie, dosarul Revoluției, în care fostul președinte Ion Iliescu este acuzat de infracțiuni contra umanității.
30 mai - Maratonul Fondurilor Europene. Parteneri: BCR, BRD, CEC
4 iunie - Eveniment Profit.ro: Piaţa imobiliară românească sub spectrul crizei occidentale. Ediţia a IV-a. Parteneri: 123Credit, Cushman and Wakefield
6 iunie - Maratonul Energiei
13 iunie - Eveniment Profit: Piața de Capital.forum - Provocări pentru dezvoltarea piețelor și creșterea lichidității, Ediția a IV-a. Parteneri BCR, BVB, CEC Bank, Infinity Capital Investments, Sphera, Teraplast
Aproximativ 100 de persoane venite din toată țara s-au prezentat în instanță, pentru a fi luate în evidență ca părți civile sau părți vătămate în dosar, scrie Agerpres.
Pentru ca oamenii să nu aștepte în picioare, conducerea ICCJ a luat măsuri de organizare speciale, fiind amplasate mai multe bănci pe holurile instanței.
Au existat și câteva momente tensionate, câteva persoane certându-se cu magistratul care se ocupă de acest caz, deoarece nu se regăseau pe listele de părți civile.
După câteva ore, timp în care oamenii s-au prezentat pe rând în sala de judecată, magistratul a luat decizia de a amâna dosarul, deoarece trebuie citați aproximativ 30 de urmași ai unor persoane decedate.
Printre cei prezenți la proces s-a aflat și președintele Asociației 21 Decembrie, Teodor Mărieș, care a făcut un apel la judecători să dea termene mai scurte în proces.
Fostul președinte Ion Iliescu, fostul viceprim-ministru Gelu Voican Voiculescu și general (rtr.) Iosif Rus, fost șef al Aviației Militare, sunt acuzați în acest dosar de săvârșirea infracțiunilor contra umanității.