Președintele Klaus Iohannis a semnat decretele de numire a noilor miniștri, iar ceremonia depunerii jurământului va avea loc, marți, la ora 19.30.
26 martie - Maraton Medika TV Inovație în estetică - cu sprijinul: Regina Maria
28 martie - Eveniment Profit.ro IMM (ediția a IV-a) - cu sprijinul: CEC Bank, Raiffeisen Bank, Porsche Finance Group Romania (Sharetoo - Abonamentul Auto), UniCredit Bank, Garanti BBVA și REI Grup
Conform Administrației prezidențiale, șeful statului a semnat demisiile miniștrilor Sevil Shhaideh, Rovana Plumb și Răzvan Cuc, precum și decretele de numire a înlocuitorilor acestora - Paul Stănescu, ministru al Dezvoltării Regionale, Felix Stroe, ministru al Transporturilor și Marius Nica, ministru delegat pentru Fodurile Europene, scrie News.ro.
Ceremonia depunerii jurmământului de către noii miniștri va avea loc marți, la ora 19.30.
Anunțul semnării de către președinte a decretelor de numire a noilor miniștri vine la scurt timp după ședința CSAT, la care a participat și premierul Mihai Tudose.
Președinții Senatului și Camerei Deputaților, Călin Popescu Tăriceanu și, respectiv, Liviu Dragnea, au anunțat că nu vor paticipa la ceremonia de la Cotroceni.