Președintele american Donald Trump a participat, sâmbătă, pentru scurt timp, la reuniunea prin sistem de videoconferință a G20, pentru a vorbi despre bilanțul său, înainte de a pleca să joace golf, relatează AFP.
4 iunie - Eveniment Profit.ro: Piaţa imobiliară românească sub spectrul crizei occidentale. Ediţia a IV-a. Parteneri: 123Credit, Cushman and Wakefield
6 iunie - Maratonul Energiei
13 iunie - Eveniment Profit: Piața de Capital.forum - Provocări pentru dezvoltarea piețelor și creșterea lichidității, Ediția a IV-a. Parteneri BCR, BVB, CEC Bank, Infinity Capital Investments, Sphera, Teraplast
Trump, care în continuare este de părere că nu a pierdut alegerile din SUA, a luat cuvântul la ora 13.45, la scurt timp după discursul de deschidere a reuniunii, susținut de regele saudit Salman, scrie News.ro.
CITEȘTE ȘI Twitter va transfera contul POTUS lui Joe Biden în luna ianuarie, indiferent dacă Trump va recunoaște că a pierdut alegerilePotrivit unui delegat, discursul său “a constat în a spune că a făcut o treabă incredibilă pe parcursul mandatului său, în plan economic și în pandemie”. “Nu a spus niciun cuvânt despre problemele globale”, a precizat delegatul.
The Guardian notează că Trump a mai spus că abia așteaptă să colaboreze o perioadă îndelungată cu liderii G20. “A fost o mare onoare să colaborez cu dumneavoastră și abia aștept să colaborăm din nou, o perioadă lungă”, ar fi afirmat Donald Trump.
După ce și-a încheiat alocuțiunea, Trump i-a cedat locul secretarului Trezoreriei SUA, Steven Mnuchin. Apoi, președintele american a părăsit Casa Albă pentru a merge la clubul său de golf din apropiere de Washington.
Reuniunea G20 din 21-22 noiembrie are loc prin sistem de videoconferință și este prezidată de regele Salman al Arabiei Saudite. Discuțiile sunt concentrate pe combaterea pandemiei și relansarea creșterii economice.