Statele Unite studiază posibilitatea de a sancționa Rusia pentru sprijinul acordat președintelui venezuelan Nicolas Maduro, căruia Washingtonul nu îi mai recunoaște legitimitatea, a afirmat miercuri un oficial american cu rang înalt, citat de AFP.
30 mai - Maratonul Fondurilor Europene. Parteneri: BCR, BRD, CEC
4 iunie - Eveniment Profit.ro: Piaţa imobiliară românească sub spectrul crizei occidentale. Ediţia a IV-a. Parteneri: 123Credit, Cushman and Wakefield
6 iunie - Maratonul Energiei
13 iunie - Eveniment Profit: Piața de Capital.forum - Provocări pentru dezvoltarea piețelor și creșterea lichidității, Ediția a IV-a. Parteneri BCR, BVB, CEC Bank, Infinity Capital Investments, Sphera, Teraplast
Adminstrația Donald Trump a înăsprit constant măsurile punitive împotriva Venezuelei, tot mai mult după ce, în ianuarie, l-a recunoscut pe opozantul Juan Guaido ca președinte interimar la țării aflate în criză, arată Agerpres.
"Presiunea va continua, voi avea noi sancțiuni mâine", a declarat miercuri emisarul Departamentului de Stat american pentru Venezuela, Elliott Abrams, subliniind că această strategie are un "impact considerabil", deși până în prezent nu a permis înlăturarea lui Nicolas Maduro de la putere.
"În Rusia, analizăm în continuare ce fel de sancțiuni să introducem, individuale sau sectoriale", a explicat el. "Vedem cu surprindere că, din punct de vedere financiar", rușii "nu mai dau bani Venezuelei", ci "iau bani din Venezuela", a declarat emisarul american.
Washingtonul, care a impus un embargo petrolier Caracasului, a îndemnat în repetate rânduri Moscova să înceteze sprijinul acordat lui Nicolas Maduro, cerere ferm respinsă de Rusia care acuză Statele Unite că vor să dea o lovitură de stat cu tot disprețul față de dreptul internațional.