Armata israeliană spune că, în acest moment, evacuează civilii din orașele adiacente frontierei cu Fâșia Gaza.
30 mai - Maratonul Fondurilor Europene
6 iunie - Maratonul Energiei
13 iunie - Eveniment Profit: Piața de Capital.forum - Provocări pentru dezvoltarea piețelor și creșterea lichidității, Ediția a IV-a. Parteneri BCR, CEC Bank, Sphera, Teraplast
Printre localități se numără Nahal Oz, Erez, Nir Am, Mefalsim, Kfar Aza, Gevim, Or Haner, Ibim, Netiv Ha'asara, Yad Mordechai, Karmia, Zikim, Kerem Shalom, Kissufim, Holit, Sufa, Nirim, Nir Oz, Ein Hashlosha, Nir Yitzhak, Be'eri, Magen, Re'im, Sa'ad și Alumim, scrie Times of Israel, potrivit News.ro.
„Alte evacuări vor fi efectuate în funcție de evaluarea situației”, precizează IDF.
„Misiunea noastră pentru următoarele 24 de ore este de a evacua toți rezidenții care locuiesc în jurul Gaza”, a declarat presei purtătorul de cuvânt militar Daniel Hagari.
El precizează că evacuarea nu va putea fi efectuată decât după o „scanare adecvată a teritoriului” pentru a se asigura că nu există teroriști.
„Există zeci de mii de soldați combatanți în zonă. Vom ajunge în fiecare comunitate până când vom ucide fiecare terorist din Israel”, spune Hagari.