Proiect: Parcarea interzisă pe trotuar, dacă nu sunt asigurați măcar doi metri pentru pietoni

Proiect: Parcarea interzisă pe trotuar, dacă nu sunt asigurați măcar doi metri pentru pietoni
Ovidiu Bărbulescu
scris 9 ian 2016

Automobilele nu vor putea fi parcate pe trotuar, chiar și în situația amenajării sau marcării unui spațiu de parcare, dacă nu este asigurată o lățime de minimum doi metri destinată circulației pietonilor, prevede ultimul proiect de lege depus la Parlament la finele anului trecut.

Autorul inițiativei legislative, senatorul Valeriu Todirașcu, pornește de la constatarea că deplasarea pietonilor și persoanelor cu dizabilități, care utilizează cărucioare cu rotile, a devenit un calvar din cauza autovehiculelor staționate sau parcate pe trotuare. Mai mult, pietonii, inclusiv copiii însoțiți sau nu de părinți, ajung din acest motiv să meargă pe partea carosabilă a drumurilor publice, supunându-se astfel riscului unor grave accidente.

Legea spune una, practica e alta

Inițiatorul proiectului de lege vrea, de fapt, să lămurească o interpretare eronată a legislației vigoare, care a pornit de la prevederile Ordonanței de Urgență a Guvernului nr. 195/ 2002 privind circulația pe drumurile publice, cunoscută drept Codul Rutier, și Regulamentului de aplicare a Codului Rutier, aprobat prin hotărâre de Guvern.

Deși parlamentarul consideră că în Codul Rutier nu este reglmentată staționarea autovehiculelor pe trotuar, legea este însă foarte clară în această privință. Codul Rutier stipulează, la art. 72 aln. (7), că “este interzisă ocuparea trotuarelor cu vehicule imobilizate”, parcarea fiind permisă doar prin indicatoare sau marcaje speciale, cu condiția ca lățimea minimă a trotuarului lăsat la dispoziția pietonilor să fie de cel puțin un metru.

Regulamentul de aplicare a Codului Rutier, la art. 142 aln. (n), nu mai prevede însă obligativitatea marcajelor și arată că un autovehicul poate fi parcat pe trotuar doar dacă asigură un spațiu de cel puțin un metru pentru pietoni.

Proiect sau utopie? Jumătate din transportul public să fie cu autovehicule electrice până în 2020 CITEȘTE ȘI Proiect sau utopie? Jumătate din transportul public să fie cu autovehicule electrice până în 2020

Deși problemele de intrepretare a legii au fost lămurite chiar prin decizie a instanței, care a stabilit că parcarea pe trotuar, în lipsa unor amenajări speciale, este ilegală, în realitate poliția tolerează parcarea automobilelor pe trotuar chiar și când trotuarul este practic desființat în acest mod.

Parcările adiacente carosabilului vor respecta 2 m de trotuar

“Dreptul cetățenilor de a circula pe drumurile publice este un drept inalienabil și nu se subordonează dreptului posesorilor de autovehicule de a dispune de locuri de parcare”, consideră inițiatorul legii.

Acesta arată că până și un metru de trotuar este insuficient, în special când e vorba și de deplasarea cărucioarelor pentru copii sau pentru persoanele cu dizabilități, iar pentru intervențiile ambulanțelor și pompierilor este nevoie de un spațiu mai mare.

“Pe acest spațiu pietonal de pe trotuare trebuie să fie posibilă deplasarea tărgilor cu răniți, însoțite de paramedicii care acordă primul ajutor, și utilajelor pompierilor. Cum s-ar putea acorda primul ajutor într-un accident colectiv, ca cel din “Colectiv”, pe o stradă unde autovehiculele ar fi parcate lângă pereții clădirilor?”, se întreabă parlamentarul.

Prin urmare, senatorul Todirașcu propune modificarea Codului Rutier, astfel încât administratorul drumului public să poată permite “oprirea, staționarea sau parcarea unui vehicul pe trotuar, parțial ori total, numai cu respectarea marcajului și numai dacă rămâne liber cel puțin un culoar de minimum 2 m lățime înspre marginea opusă părții carosabile, destinat circulației pietonilor”.

Dacă va fi adoptată, măsura va obliga astfel primăriile, dar și firmele private ca, în cazurile în care amenajează locuri de parcare adiacente carosabilului sau chiar pe trotuar, să respecte prin marcaje asigurarea unui spațiu de cel puțin 2 metri pentru deplasarea pietonilor.

viewscnt
Afla mai multe despre
parcare
trotuar
automobil
pieton
circulatie
parlament