Salariile angajaților români vor crește cu 5,7% în 2017, cel mai mare avans în termeni reali din Europa și al treilea cel mai mare la nivel mondial, potrivit estimărilor companiei americane de recrutare Korn Ferry Hay Group. În regiune, doar bulgarii și lituanienii ar urma să beneficieze de creșteri salariale reale mai mari de 4% anul viitor, media la nivelul Europei de Est fiind prognozată la 2,1%.
23 aprilie - Profit News TV - Maratonul de Educație Financiară. Parteneri: 123 Credit, ARB, BCR, BRD, CEC Bank, PAID, UNSAR, XTB
25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale
Proiecțiile sunt realizate pe baza datelor de la 25.000 de corporații și organizații din portofoliul Korn Ferry Hay Group PayNet, care au împreună peste 20 milioane de angajați în 110 țări. Calculele referitoare la salariile reale medii la nivel global nu includ statele cu o inflație foarte ridicată, anume Venezuela, Argentina, Rusia și Ucraina. Documentul poate fi văzut aici.
Salariul românilor ajustat la inflație va urca cu 5,7% anul viitor, ușor peste creșterea de 5,4% estimată pentru acest an, potrivit Korn Ferry. Ar fi cea mai mare creștere reală din Europa și a treia cea mai mare din lume, după angajații din Vietnam (creștere salarială reală de 7,2%) și cei din Iordania (+6,3%).
CITEȘTE ȘI Studiu EY: 89% dintre companii se așteaptă la creșterea cifrei de afaceri, 82% intenționează să crească salariileSalariile la nivel global vor crește, în termeni reali, cu 2,3% în medie anul viitor, sub avansul de 2,7% din acest an. Cele mai mari creșteri vor fi înregistrate în Asia (4,3%) și Orientul Mijlociu (2,5%), conform estimărilor recrutorului american. În Europa, angajații din estul continentului vor beneficia, în medie, de o creștere salarială medie 2,1%, peste creșterea de 1,7% estimată pentru salariații din Vest.
Americanii vor avea o creștere salarială reală de 1,9%, iar canadienii de 0,9%.
Korn Ferry Hay Group este cea mai mare firmă de recrutare pentru poziții de conducere la nivel mondial, cu venituri anuale de peste 1,3 miliarde de dolari și 7.000 de angajați.