Primarul general al Capitalei a fost eliberat din arest preventiv, prin decizie definitivă a Curții de Apel București. Magistrații au dispus, totuși, ca Oprescu să fie plasat în arest la domiciliu.
25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
23 mai - Maratonul Fondurilor Europene
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale
Instanța a mai stabilit ca Sorin Oprescu să poarte un dispozitiv electronic de supraveghere și să părăsească imobilul în care locuiește doar cu încuviințarea instanței și notificarea organelor de Poliție desemnate să îl supravegheze.
Poliția Capitalei precizează că va înainta o adresă către instanță, pentru modificarea deciziei, fiindcă nu dispune, încă, de dispozitivele electronice de supraveghere, deși ele sunt prevăzute în codurile Penal și de Procedură Penală. Poliția nu a avut bani să achiziționeze, până în prezent, așa-zisele brățări electronice.
Sorin Oprescu a fost arestat preventiv la începutul lunii sepembrie, sub acuzații de corupție, după ce a fost oprit în trafic, iar în mașina sa au fost descoperii bani înseriați, primiți drept mită.