Aproape niciun mare centru medical din București nu are în stoc vaccinul împotriva hepatitei B, situație semnalată și în alte orașe importante, în lipsa implicării Ministerului Sănătății. Aceasta deși ministerul a reluat recent campania națională pentru vaccinare, apelând la actori și alte vedete pentru a le explica românilor că vaccinul poate salva vieți. Profit.ro a cerut de 10 zile lămuriri la minister, care nu a transmis însă niciun răspuns.
30 mai - Maratonul Fondurilor Europene
6 iunie - Maratonul Energiei
13 iunie - Eveniment Profit: Piața de Capital.forum - Provocări pentru dezvoltarea piețelor și creșterea lichidității, Ediția a IV-a. Parteneri BCR, CEC Bank, Sphera, Teraplast
În luna octombrie anul trecut, Ministerul Sănătății anunța că reia campania de imunizare a copiilor împotriva difteriei, tetanosului, tusei convulsive (pertusis), hepatitei virală B, poliomielitei și Haemophilus influenzae tip b.
Ministerul făcea apel către medicii de familie să înceapă programarea la vaccinare a copiilor eligibili și a celor care nu au fost vaccinați până în prezent.
A fost chiar lansată o platformă dedicată, http://desprevaccin.ro/, pe care este afișat la loc vizibil VACCINUL SALVEAZĂ VIEȚI, iar actorul Victor Rebenciuc le explică românilor, pe un ton duios și mobilizator, că este în avantajul lor să se vaccineze.
Pe teren, însă, situația este total diferită, deoarece aproape niciun mare centru medical din București nu are în stoc, de exemplu, vaccinul împotriva hepatitei B. Medicii ridică neputincioși din umeri și acuză lipsa de implicare a ministerului.
CITEȘTE ȘI Ministru: Sunt toate semnele că în Republica Moldova este pestă porcină africană! Ce se întâmplă în România, neexistând un vaccinCazuri similare au fost semnalate și în alte mari orașe, precum Cluj-Napoca, sau în județul Dolj.
Profit.ro a contactat ministerul pe 10 ianuarie, prezentând această situație și întrebând care este motivul, când și în ce mod va fi rezolvată situația.
După 10 zile, ministerul nu a dorit să transmită niciun răspuns.