Cel puțin nouă persoane au murit, iar alte 43 au fost rănite, după ce un bărbat a intrat cu mașina într-o piață aglomerată din Hengyang, sudul Chinei, au anunțat oficiali locali, conform BBC.
4 iunie - Eveniment Profit.ro: Piaţa imobiliară românească sub spectrul crizei occidentale. Ediţia a IV-a. Parteneri: 123Credit, Cushman and Wakefield
6 iunie - Maratonul Energiei
13 iunie - Eveniment Profit: Piața de Capital.forum - Provocări pentru dezvoltarea piețelor și creșterea lichidității, Ediția a IV-a. Parteneri BCR, BVB, CEC Bank, Infinity Capital Investments, Sphera, Teraplast
Un SUV de culoare roșie a pătruns miercuri în piața Binjiang din orașul Hengyang, provincia Hunan, la ora locală 19:40 (11:40 GMT), iare presa locală susține că unele victime par să fi fost înjunghiate, arată news.ro.
Șoferul, care are antecedente penale, a fost arestat, au anunțat oficialii, care nu au precizat dacă incidentul este considerat unul terorist.
Un oficial local a descris incidentul ca fiind un caz deliberat și cu intenția de provoca răni.
Suspectul este un bărbat de 54 de ani, Yang Zanyun, iar acesta a făcut închisoare pentru incendiere și deținere de droguri.