Poate că recesiunea din 2023 este una dintre cele mai așteptate din toate timpurile, dar asta nu înseamnă că nu va fi dureroasă, scrie Bloomberg.
Acțiunile europene au crescut luni, în prima ședință de tranzacționare din 2023, după ce datele privind industria prelucrătoare din zona euro au sugerat că ce a fost mai rău a trecut.
Financial Times și-a publicat lista de previziuni pentru noul an. Jurnaliștii publicației financiare consideră, printre altele, ca un armistițiu în Ucraina nu se va realiza în 2023, că Biden va candida pentru un al doilea mandat, că Donald Trump va fi pus sub acuzare, că Rezerva Federală nu va opera reduceri ale dobânzii de referință, China nu va invada Taiwanul iar Erdogan va câștiga alegerile din Turcia.
Pasagerii unei companii aeriene care au rămas blocați pe o insulă îndepărtată din Pacific, după o aterizare de urgență în drum spre Sydney, au profitat la maximum de aventura lor neașteptată și idilică, dar a existat și un neajuns - practic, nu au mai prins momentul trecerii în noul an, relatează The Guardian.
Acțiunile europene sunt pe cale să înregistreze cea mai slabă performanță anuală din 2018, declanșată de încetinirea economiei din cauza războiului din Ucraina și a înăspririi agresive a politicilor monetare.
Hidroelectrica a majorat, însă doar marginal, oferta de furnizare energie pentru clienții casnici, de la un preț de furnizare de 0,25 lei/Kwh la unul de 0,28 lei/KWh, fiind de departe cea mai avantajoasă ofertă de pe piață. Comparativ cu facturile din acest an, cele de anul viitor vor fi mai ridicate cu 35 de bani la o factură de 100 KWh (cu TVA inclus).
Plafonul veniturilor până la care pensionarii pot beneficia de medicamente compensate cu 90% va fi majorat cu 12,5% începând de la 1 ianuarie 2023.
Guvernul nu va mai prelungi, de la 1 ianuarie, reducerea de 50 de bani/l la combustibili, convenită cu companiile distribuitoare, care expiră la finalul acestui an.
Primarul Capitalei Nicușor Dan a afirmat că bugetul Primăriei Capitalei în 2023 va fi de cinci miliarde de lei, precizând că trei miliarde de lei merg pe termie și transportul public. El a mai menționat că datoria publică este între 200 și 300 de milioane de lei pe an.
Parlamentarii din Forța Dreptei au realizat o analiză a proiectelor Legii bugetului de stat și a Legii bugetului asigurărilor sociale de stat pe anul 2023 și au constatat necesitatea amendării acestora, întrucât „perpetuează nedreptatea măsurilor guvernamentale adoptate până în prezent, promovează un sistem de taxare nejustificat și aplică o paradigmă economică defavorabilă cetățenilor și companiilor”.
Unii dintre cei mai mari investitori din lume preconizează că acțiunile globale vor înregistra anul viitor creșteri de două cifre, o revenire după cele mai mari pierderi din 2008 încoace.
Guvernul a aprobat acordarea a 6 noi tranșe de 250 de lei pentru alimente și mese calde, în cursul anului 2023 și majorarea cu 12,5% a pragului de venit până la care se acordă dreptul. Plafonul veniturilor persoanelor care primesc aceste ajutoare a fost majorat astfel de la 1.500. lei la 1.700 lei.
Numărul de muncitori care vor avea acces pe piața muncii din România anul viitor va rămâne la nivelul de 100.000 persoane, similar celui de anul acesta, conform hotărârii adoptate de Guvern în acest sens. Numărul firmelor care caută să angajeze străini s-a dublat însă în 2022 față de 2021, de la peste 5.000 la aproape 11.000. Conform datelor analizate de Profit.ro, până la mijlocul lunii septembrie, autoritățile eliberaseră deja, pentru acest an, aproape 65.000 de avize de angajare/detașare, având în lucru alte peste 8.000.
Pentru a crește contribuțiile la bugetul de stat, Guvernul trebuie să aloce ajutoare de stat mediului de afaceri, spune, la PROFIT NEWS TV, Daniel Cadariu, ministrul Antreprenoriatului și Turismului. Pentru 2023, ministerul de Antreprenoriat și Turism vrea un buget de 3,8 miliarde de lei pentru achitarea tuturor programelor demarate.
Continental a prezentat la salonul CES din Las Vegas noua generație Head-Up Display, una revoluționară, care va fi introdusă pe mașini încă de anul viitor. Aceasta înlocuiește cadranele clasice ale mașinii și reduce riscul de îndepărtare a privirii de la drum.
Poiana Brașov continuă să fie una dintre locațiile preferate pentru sărbătorile de sfârșit de an, astfel că mai multe hoteluri și pensiuni au încheiat deja rezervările. Pentru a-și fideliza clienții, hotelierii concep pentru aceștia pachete turistice speciale.
Numărul de muncitori care vor avea acces pe piața muncii din România anul viitor este propus a rămâne la nivelul de 100.000, similar celui de anul acesta, conform unui act normativ pregătit în acest sens. Numărul firmelor care caută să angajeze străini s-a dublat însă în 2022 față de 2021, de la peste 5.000 la aproape 11.000. Conform datelor, oficiale, până la mijlocul lunii septembrie, autoritățile eliberaseră deja pentru 2022 aproape 65.000 de avize de angajare/detașare, având în lucru alte peste 8.000.
Ministrul Finanțelor, Adrian Câciu, a anunțat că nu vor fi alte creșteri de taxe pentru următorii doi ani, în afara celor anunțate deja. El a precizat că România va ieși pe creștere economică și în 2023.
Proiectul de buget pentru anul 2023 va fi adoptat de Guvern cel mai târziu la 27 octombrie, urmând să fie identificate resurse pentru mărirea salariilor și a pensiilor începând cu anul viitor, a anunțat premierul Ciucă.
Optimismul exprimat de guvernanții autohtoni privind ieftinirea considerabilă a gazelor este infirmată deocamdată de piață. Miercuri a fost realizată prima tranzacție cu furnizare în întreg anul 2023 la un preț mediu de 311 lei/MWh (62,88 euro/MWh), mai redus, e adevărat, decât actualele prețuri (cu furnizare în lunile de iarnă), de aproximativ 400 lei/MWh, însă cu o treime sau 111 lei/MWh peste prețul plafonat de la 1 februarie, de 200 lei.